În zilele de 7 și 8 martie 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureștilor și Primăria Sectorului 2 vor organiza la Biserica Icoanei din Capitală manifestările cultural-religioase intitulate ,,Icoana – fereastră spre Dumnezeu”, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, prima duminică din Postul Sfintelor Paști.
Manifestările vor începe în seara zilei de 7 martie a.c., la orele 17:00, cu Slujba Vecerniei, după care, la orele 18:30, se va merge în procesiune cu icoane de la Biserica Icoanei până în Parcul Icoanei.
Duminică, la orele 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii prezenți la Biserica Icoanei, împreună cu preoți și credincioși de la alte parohii se vor deplasa în procesiune cu icoane în jurul Parcul Icoanei. După procesiune, va fi oficiată slujba de sfințire a icoanelor.
Prima duminică din Postul Sfintelor Paști (8 martie 2009) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului (erezie care susținea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) și, în general, asupra tuturor ereziilor.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR