Priveghere de Sfânta Muceniță Varvara în biserica din Salina Ocnele Mari

Cu prilejul sărbătorii Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea spirituală a minerilor, constructorilor și arhitecților creștini ortodocși, ieri după amiază, de la orele 16:00, în Salina de la Ocnele Mari, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de Priveghere în bisericuța paraclis amenajată aici, informează arhiram.ro.

La sfârșitul Vecerniei cu Litie Preasfințitul Părinte Emilian a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat viața și martiriul Sfintei Mucenițe Varvara, sfătuindu-i pe credincioși să-i urmeze exemplul în lucrarea pentru mântuirea sufletului.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, condus de Prof. Gelu Stratulat.

După slujbă, de la orele 19.00, în Salina Ocnele Mari a avut loc un Concert de muzică sacră, susținut de Felix Goldbach, la clarinet, Ioana Peteu, la violoncel și Verona Maier, la pian. În cadrul seratei muzicale au mai concertat Corul Seminarului „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și Corala Catedralei Arhiepiscopale.

La această sărbătoare din Salina Ocnele Mari au participat ostenitori din Salina Ocnele Mari, dar și oficialități locale și centrale, împreună cu credincioși din eparhie și din alte zone ale țării noastre.

Duminică, de la orele 09:30, în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, la biserica din Salină va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente