Primul simpozion al medicilor și preoților de spital din Sibiu

Lucrările primului Simpozion al cadrelor medicale și preoților de spitale din Arhiepiscopia Sibiului vor avea loc sâmbătă, 27 noiembrie, la academia din cadrul Mănăstirii „Sfinții Brâncoveni” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, informează „Ziarul Lumina”. Evenimentul organizat de Arhiepiscopia ortodoxă a Sibiului, în colaborare cu Mănăstirea Brâncoveanu, se desfășoară cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Subiectul simpozionului este ‘Conlucrare pentru vindecare’, iar printre temele dezbătute se numără ‘Dimensiunea mărturisitoare a actului medical’, susținută de pr. conf. dr. Constantin Necula; ‘Aspecte existențiale și duhovnicești în îngrijirea bolnavilor în stadiu avansat’, prezentată de pr. conf. dr. Nicolae Moșoiu; ‘Suferința psihică, dincolo de biologic’ a domnului Popa Bogdan – medic primar psihiatru; ‘Medicul și preotul, două identități ale unei singure slujiri: alinarea suferinței celor bolnavi’, prezentată de pr. dr. Ciprian Cândea; ‘Între teorie și practică’, o prezentare a doamnei Anca Cerasela Petrescu – medic generalist la Centrul de îngrijiri medicale la domiciliul pacienților cu cancer în stadiu avansat, de la Protopopiatul ortodox Brașov. Ultima temă prezentată, ‘Dimensiunea socială a promovării sănătății’, aparține Mihaelei Stoia, lector universitar și medic primar.

Lucrările vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care va adresa participanților și un cuvânt de bun venit și de binecuvântare. Scopul acestui simpozion este de a îmbunătăți colaborarea dintre medici și preoți, în vederea conlucrării pentru vindecarea pacienților.

Comentarii Facebook


Știri recente