Primul rege și primul patriarh din România Mare

Duminică, 1 noiembrie 1925, ‘era dată poruncă la toate bisericile ca toți preoții să isprăvească slujba Sfintei Liturghii la ceasurile 9, și la 10 să se afle cu toții în preajma Palatului Regal pentru a alcătui alaiul care, de la Palat, să meargă la Mitropolie’. Bucureștiul era îmbrăcat în haine de sărbătoare, era ziua învestiturii patriarhului, după cum aflăm dintr-un articol publicat în Ziarul Lumina din data de 8 iulie 2010. În Sala Tronului, regele Ferdinand avea să ofere cârja pastorală patriarhului Miron Cristea.

În cronica vremii, arhimandritul Iuliu Scriban descrie o ‘mare mișcare de lume pe străzi. Se vedeau chipuri străine, oameni veniți de aiurea, aduși de noutatea desfășurărilor sărbătorești care aveau să se prefire pe dinaintea ochilor lor’.

Ziua începea cu Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala din Dealul Mitropoliei, în prezența patriarhului ales, Miron, a delegaților Bisericilor Ortodoxe surori, a ierarhilor Sfântului Sinod și a oamenilor de stat. Pe esplanadă, mulțime de credincioși de pretutindeni. La ora zece, se aflau în curtea Mitropoliei caretele regale pregătite să conducă pe patriarh, pe ministrul cultelor și pe mitropoliții români la Palatul Regal din Calea Victoriei. Membrii guvernului, reprezentanții Bisericilor surori și ceilalți ierarhi români plecaseră deja spre palat. ‘La 10 jumătate, șirul caretelor regale a plecat de la Mitropolie în felul următor: Mai întâi două plotoane de cavalerie, apoi trăsura cu d. General Eraclie Nicoleanu, Prefectul poliției Capitalei, trăsura cu Patriarhul Miron și d. Ministru al Cultelor Al. Lapedatu, trăsura cu Mitropoliții Pimen al Moldovei și Nicolaie de peste munți, altă trăsură cu Mitropolitul Nectarie al Bucovinei și Arhiepiscopul Gurie al Basarabiei. Alte două plutoane de soldați călări închideau apoi șirul trăsurilor.’

‘Strălucitoare de atâtea chipuri împodobite’

Sala Tronului din Palatul Regal era îmbrăcată în veșmânt de gală. Toți ierarhii, deopotrivă români și străini, erau îmbrăcați în odăjdii arhierești. De față, miniștri străini și români, deputați, senatori, consilieri ai Curții de Casație și ai Consiliului Superior Legislativ, rectorul Universității din București, cu decanii facultăților, profesorii facultăților de teologie din țară, membrii Academiei Române, generali din Armata română, primarul Capitalei, prefectul județului Ilfov, directorul general al cultelor și alți oameni de stat, printre care și Octavian Goga, fost ministru. ‘Pe toate străzile, pe unde avea să treacă alaiul trăsurilor cu Patriarhul, erau înșiruiți școlarii și școlărițele din București. Toți aceștia, împreună cu poporul, întâmpinau trăsurile cu strigăte de veselie. Și așa, în mijlocul veseliei tuturor, șirul de trăsuri a ajuns în curtea Palatului Regal. Aci a eșit înainte garda Palatului, care a salutat intrarea cortegiului, iar muzica militară a cântat Spre rugăciune. În curte se aflau corurile celor două seminarii din București, multe delegațiuni, de țărani, ale invalizilor de războiu și altele.’

După ce toți invitații au intrat în Sala Tronului, ‘la ceasurile 11 tocmai, în sala strălucitoare de atâtea chipuri împodobite, au intrat M.M.L.L. Regele și Regina, Înălțimile lor regești Principele Moștenitor Carol și Principesa Moștenitoare Elena. Maiestățile lor sâau suit pe tron și îndată după aceasta Înalt Prea Sf. Patriarh a fost condus de înalții dregători bisericești înaintea jilțului regesc. Stând alăturea, d. Ministru al Cultelor a citit decretul Regelui de învestitură a Înalt Prea Sfințitului Miron ca Patriarh al României’.

Oferirea cârjei pastorale și cuvântul patriarhului Miron

Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a înmânat regelui Ferdinand cârja pastorală, pe care Majestatea Sa a oferit-o patriarhului, spunându-i: ‘Îți încredințez cârja patriarhală și-ți urez să păstorești în pace pe toți credincioșii țării.’ Patriarhul Miron s-a adresat, în primul rând, regelui Ferdinand, amintindu-i încrederea pe care suveranul i-o acordase cu ocazia învestiturii ca mitropolit primat al țării: ‘Maiestatea Voastră mi-ați indicat prea grațios o parte din programul îndatoririlor imediate în cuvintele că din scaunul acesta am o frumoasă menire, de a înfăptui politica religioasă a lui Mihai Viteazul, care, prin înființarea Mitropoliei ortodoxe dela Alba-Iulia, țintea să apropie și să unească bisericește toate țările românești și v-ați exprimat dorința, ca munca chemării mele să aducă roade fericite pentru organizarea temeinică și unitară a Bisericii române.’ A amintit apoi preafericirea sa că, ‘drept încoronare a contopirii celor cinci Biserici provinciale, întrâo organizare unitară, a urmat în mod firesc și înălțarea mitropolitului din Capitala țării-mărite la rangul de patriarh’, în speranța că unirea sufletească a milioanelor de credincioși ‘va spori duhul dătător-de-viață pentru poporul nostru și țara lui și va forma din chiagul sufletesc cel mai solid ciment pentru închegarea țării și normala ei desvoltare și în viitor într-o unitate națională tot mai puternică’. Discursul patriarhului Miron a continuat cu asumarea misiunii teologice, didactice și sociale a Bisericii, care ‘trebuie să-și îndrepteze toate puterile sale întru a pune la temelia tuturor acțiunilor individuale și colective ale credincioșilor ei atât de binefăcătoarele învățături ale Evangheliei lui Hristos: ‘Care va vrea să fie mare între voi să fie slujitor al vostru’ (Marcu 10, 43)’.

Încredințarea cârjei de regele Ferdinand

Majestatea Sa, regele Ferdinand al României, a luat cuvântul, adresându-se Înalt Prea Sfințitului și Prea Fericitului Părinte: ‘Pe cât de fericit eram când ai fost chemat de peste munții liberați prin vitejia ostașului și virtuțile poporului român, la păstoria Mitropoliei Ungro-Vlahiei, pe atât de fericit sunt astăzi, când îți încredințez cârja de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după ce Sfântul Sinod, împreună cu Adunările Naționale, au ridicat scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei la rangul de scaun Patriarhal’. Suveranul țării sublinia importanța acestui moment: ‘Din timpul Basarabilor și Mușatinilor descălicători de Țară, care au pus temeliile neperitoare ale Mitropoliilor Ungro-Vlahiei și Moldovei, nu sâa înscris o pagină mai strălucită în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ca aceea înfăptuită în anul acesta prin înălțarea la rangul de Patriarh al Primatului României’. O adevărată lecție de istorie națională și bisericească amintea că ‘la noi, Românii, națiunea și religia au fost pururea strâns unite’, iar în trecut, ‘voevozii apărau Biserica și Biserica era mângâierea și întărirea voevozilor’.

Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie era, în ochii regelui, un act de dreptate, care ‘învinge după secole de muncă și de jertfă răbdătoare ale poporului în întregimea sa, de sus până jos, și ale clerului mic și mare, și după atâtea fapte mari și creștinești ale Voevozilor noștri’.

Comentarii Facebook


Știri recente