Ucis de armata sovietică în anul 1940, căpitanul erou Ioan Boroș a fost pomenit astăzi, 29 iunie, orele 13:00, în cadrul unei slujbe religioase oficiate la mormântul său din cimitirul Central din Bacău, după cum ne-a relatat părintele Constantin Gherasim, Inspector în cadrul Sectorului Tineret și Mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Pentru băcăuani a devenit o tradiție ca acest vrednic căpitan al Armatei Române să fie comemorat an de an de către Asociația Națională Cultul Eroilor, filiala „Col. Cornel Chirieș” din Bacău, și Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, al cărei paroh este preotul Vasile Radu.
„Căpitanul Ioan Boroș a căzut la datorie la Herța, pe 29 iunie 1940, atunci când, armata sovietică a intrat în Basarabia și în nordul Bucovinei, ocupând aceste străvechi pământuri românești, fără a mai respecta termenul de evacuare de patru zile. El a fost cel dintâi ofițer din armata română, care a căzut la datorie pentru neam și țară, în anii celui de-al doilea Război Mondial. De 13 ani, asociația noastră și Parohia Sfântul Gheorghe din municipiul Bacău se implică pentru păstrarea vie a memoriei acestui erou. Este o colaborare deosebită, pentru care vreau să mulțumesc Parohiei Sfântul Gheorghe, preoților de acolo, în mod special preotului paroh Vasile Radu, și tuturor celor care s-au implicat pentru buna organizare a acestei sărbători”, a menționat în cuvântul rostit la finalul slujbei, Paul Valerian Timofte, președintele Asociației Cultul Eroilor.
„Eroul căpitan Ioan Boroș nu este numai un erou ca atâția alții, ci și un simbol al curajului, eroismului, devotamentului și al dragostei de țară, deoarece, din proprie inițiativă, și prin jertfă supremă, a salvat onoarea Armatei Române, care, în împrejurările grave de atunci, și fără voia ei, a trebuit să abandoneze fără luptă Basarabia și nordul Bucovinei”, a mai spus președintele Paul Valerian Timofte.
La ceremonia religioasă au participat soldați din cadrul Batalionului de artilerie antiaeriană 01608 Bacău, Consiliul Director al Asociației „Cultul Eroilor”, reprezentanți ai Veteranilor de Război și credincioși.