Primul canal crestin de televiziune prin satelit din Egipt a fost lansat luni, 14 noiembrie. Potrivit agentiei ‘France Press’, inaugurarea canalului numit ‘Aghapy TV’, apartinand Bisericii Copte, a avut loc intr-un climat religios tensionat. Mentionam faptul ca, in data de 21 octombrie aproape 1000 de musulmani au protestat impotriva Bisericii Copte ‘Sfantul Gheorghe’, din Alexandria, iar in timpul confruntarilor dintre manifestanti si fortele de politie, patru persoane au murit, iar noua au fost ranite. Directorul ‘Aghapy TV’, preotul Bishoy Al Antony, a declarat ca in contextul in care nu se pot construi biserici in Egipt, acest post de televiziune a fost visul crestinilor.
Episcopul Antonie alături de o comunitate suceveană la 30 de ani de la întemeierea bisericii parohiale
Episcopul Antonie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bosanci, județul Suceava. În ajunul hramului său, parohia a sărbătorit 30 de ani de la punerea pietrei de temelie a sfântului său…
Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” va avea loc duminică la Vaslui
Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, duminică, începând cu ora 19.00. La festival sunt așteptați toți iubitorii și pasionații de muzică.…
„Am mai avut domnitori mari, dar niciunul ca el”: Sfântul Constantin Brâncoveanu, cinstit în Capitală
Martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu reprezintă una dintre cele mai frumoase pagini de istorie din marea carte a românilor, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul luni, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. „Am mai avut domnitori…
Mănăstirea Văratec: Hramul a deschis manifestările care marchează 210 ani de la sfințirea bisericii mari
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Văratec. Ierarhul a anunțat debutul manifestărilor dedicate marcării a 210 ani de la sfințirea bisericii mari a acestui sfânt așezământ ctitorit de Stareța Olimpiada…
În imagini: Sf. Martiri Brâncoveni, cinstiți la Biserica Sf. Gheorghe Nou
Sfinții Martiri Brâncoveni au fost cinstiți marți, 16 august, la Biserica Sf. Gheorghe Nou, de la kilometrul zero al Capitalei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.…