Primiri solemne în capitala Moldovei

Sfârșitul săptămânii trecute a fost prilej de bucurie pentru credincioșii din Arhiepiscopia Iașilor, care au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aflat într-o vizită canonică în eparhia pe care a păstorit-o 18 ani. Credincioșii din această parte de țară se bucură în aceste zile și de binecuvântarea Preafericitului Părinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit primat al ținuturilor Cehiei și Slovaciei, care se află într-o vizită frățească în Patriarhia Română.

Cei doi Întâistătători au ajuns la Iași în seara zilei de vineri, 12 octombrie 2012, fiind întâmpinați la aeroport de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Teofan, alături de care s-au aflat mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre, preoți consilieri, membri ai Permanenței Consiliului eparhial, numeroși credincioși, dar și autorități locale și centrale, informează Ziarul Lumina.

Încă de la sosire, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și-a exprimat admirația față de credincioșii care, din evlavie, recunoștință și credință, vin să se roage în cadrul ‘celui mai mare pelerinaj din România’. ‘Fără credință ne pierdem sensul vieții și cred că aici, la Iași, totdeauna a fost o evlavie deosebită’, a întărit Preafericirea Sa.

Primirea oficială a Patriarhului României și a Mitropolitului primat al ținuturilor Cehiei și Slovaciei la Iași a avut loc sâmbătă dimineață la Catedrala mitropolitană, când cei doi oaspeți s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos, aduse anul acesta de la Mănăstirea Kitaev din Ucraina.

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat o slujbă de Te Deum, la care au fost prezenți ierarhi ai Bisericii noastre și din străinătate, veniți la hramul Cuvioasei, precum și sute de credincioși care au umplut catedrala.

După salutul de bun-venit adresat celor doi mari ierarhi, IPS Mitropolit Teofan și-a exprimat recunoștința față de misiunea Preafericitului Părinte Daniel din vremea când era mitropolit în Moldova, precizând că moldovenii nu uită sutele de biserici ctitorite atunci, zecile de mănăstiri deschise sau redeschise, dar și nenumăratele instituții social-caritative, educaționale și de cultură care întregesc infrastructura misionară a Arhiepiscopiei Iașilor, pentru care ‘dăm slavă lui Dumnezeu’.

La rândul său, Patriarhul României a mulțumit Înalt Preasfințitului Teofan, subliniind bucuria de a se afla la hramul Cuvioasei. Vorbind apoi despre harul lui Dumnezeu care rodește bucurie atunci când lucrează, Preafericitul Părinte Daniel a menționat: ‘De aceea, noi am venit în primul rând să cinstim pe cea pe care Dumnezeu a cinstit-o cu darul sfințeniei, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ea este centrul atenției, evlaviei și ea este centrul sărbătorilor Iașilor. Ne bucurăm însă că și anul acesta a venit și un alt sfânt aici, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos, care arată deodată comuniunea sfinților, dar și comuniunea Bisericilor noastre ortodoxe surori’.

Preafericitul Părinte Hristofor, Mitropolitul primat al Cehiei și Slovaciei, a mulțumit pentru invitația de a fi prezent în Patriarhia Română, dar mai ales la ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva. ‘Suntem aici ca pelerini care se închină înaintea moaștelor și a sfinților. Întreaga noastră viață este un pelerinaj, cu toții călătorim și suntem pelerini pe acest pământ, ca să ajungem în Ceruri. Pe acest drum întâlnim multe piedici, multe neînțelegeri, multe greutăți, boli și neputințe personale, dar în acest pelerinaj al nostru ne stau întotdeauna în ajutor sfinții, și astăzi Sfânta Cuvioasă Parascheva’, a spus oaspetele din Cehia.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Preafericitul Mitropolit primat Hristofor participă astăzi la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Văratec și vor vizita Căminul de bătrâni ‘Monahia Nazaria’ al acestei mănăstiri.

Comentarii Facebook


Știri recente