Primirea solemnă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoțit de o delegație de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, a vizitat ieri, 22 august, o serie de biserici și mănăstiri din Episcopia Covasnei și Harghitei: biserica nouă „Sfânta Treime” din Întorsura Buzăului, mănăstirile Schimbarea la Față din Sita Buzăului și Sf. Ioan Botezătorul – Valea Mare.

După vizitarea acestor locașuri de cult, în jurul orei 16:00, a avut loc primirea solemnă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc. Cu acest prilej, a fost săvârșită slujba de Te Deum. Românii Episcopiei Covasnei și Harghitei, cu toate că fac parte din județele cu numărul cel mai mic de ortodocși, au venit înntr-un număr foarte mare.

Mulțumind tuturor pentru primire, Preafericirea Sa a subliniat că: „peste tot pe unde am trecut, am văzut șantiere, lucrare misionară, hărnicie și dărnicie, și am văzut multă vrednicie sau demnitate ortodoxă românească. Suntem bucuroși să vedem și să confirmăm că aceste lucrări sunt rodul harului Duhului Sfânt cultivat însă prin osteneală, prin nevoință de către Arhiepiscopul Ioan al Covasnei și Harghitei. Toate acestea ne arată că, dacă noi conlucrăm cu harul lui Dumnezeu, ne bucurăm, și se bucură împreună cu noi și îngerii din ceruri”.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente