Primele două zile din Postul Mare sunt aliturgice

În Biserica Ortodoxă, zilele de astăzi, 27 februarie, și mâine, 28 februarie, sunt aliturgice, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie. Cele două zile au fost rânduite ca o susținere a postirii aspre din această primă săptămână a Postului Mare.

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, luni și marți din prima săptamână a Postului Paștelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului și cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și se oficiază slujbele Ceasurilor și Vecernia.

De regulă, în zilele aliturgice se postește cu ajunare deplină iar faptul că nu se săvârșește Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditație profundă, de rugăciune. Totodată, adevăratul creștin care postește este însoțit mereu, în cazul acestui demers spiritual, asumat conștient, de bucuria sfântă a apropierii de Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente