Prima zi după Crăciun la Satu Mare

În prima zi după Nașterea Domnului, credincioșii sătmăreni l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, după cum ne informează TRINITAS TV.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din municipiu, în prezența unui număr mare de credincioși.

„A devenit o tradiție ca în a doua zi de Crăciun și de Paști să fim în mijlocul dragostei credincioșilor din Satu Mare, unde slujim prin rotație la toate bisericile din municipiu. Astăzi a venit rândul bisericii Adormirea Maicii Domnului, care este o biserică deosebită construită înainte de 1990; are dimensiuni și frumusețe de catedrală, și a fost împodobită de un număr foarte mare de credincioși”, a precizat Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu – vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii. Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Satu Mare a fost ridicată în anul 1990.

Comentarii Facebook


Știri recente