Prima zi de Crăciun la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Întreaga Ortodoxie serbează la 25 decembrie Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ca Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat în urmă cu peste 2000 de ani spre mântuirea noastră.

Sute de credincioși severineni au participat marți la slujba săvârșită cu acest prilej de ierarhul locului în Paraclisul Catedralei Episcopale din municipiu, informează episcopiaseverinului.ro.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile au fost date la strană de membrii corului Kinonia. În cadrul slujbei a fost rostită o rugăciune specială de binecuvântare a colivei și a prinoaselor aduse de dreptslăvitorii creștini. La finalul Sfintei Liturghii s-a dat citire tradiționalei Pastorale de Crăciun a Preasfințitului Părinte Nicodim.

Tot astăzi și-a serbat ziua de naștere și un slujitor al Sfântului Altar, părintele Claudiu Crăciun, care a fost felicitat de către ierarh și credincioși. În încheiere, Părintele Episcop a făcut celor prezenți invitația de a participa la hramul Episcopiei de pe 26 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

Comentarii Facebook


Știri recente