Prima vizită a unui Patriarh în orașul Mizil

Zi istorică și de sărbătoare pentru orașul Mizil. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a resfințit pictura Bisericii ‘Sfântul Nicolae’, fiind primul Patriarh care a venit vreodată în micul oraș prahovean, informează „Ziarul Lumina”. Credincioșii s-au închinat și la moaștele a nouă sfinți aduse într-o raclă de la Patriarhie. Locuitorii orașului Mizil au avut astfel bucuria de a fi gazdele Preafericitului Părinte Patriarh, care a împlinit o așteptare de mulți ani a credincioșilor de aici.

Locuitorii orașului Mizil au avut bucuria de a fi gazdele Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a împlinit o așteptare de mulți ani a credincioșilor din această mică urbe a României. Resfințirea picturii Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ a fost sărbătoarea întregului oraș, căci foarte mulți credincioși s-au adunat, duminică dimineața, pentru a participa la Sfânta Liturghie și a primi binecuvântarea Părintelui Patriarh. Evenimentul a adus o binecuvântare în plus pentru pelerini, căci a fost adusă și o raclă de la Patriarhie, cu părticele din moaștele a nouă sfinți.

Biserica ‘Sfântul Nicolae’ din Mizil, reînnoită de mai multe ori în trecut, s-a înveșmântat acum în haină nouă prin strădania slujitorilor și credincioșilor Parohiei ‘Fefelei’, care într-un timp relativ scurt au refăcut întreaga pictură a sfântului lăcaș. Deși, după mărturia părintelui paroh, este cea mai mică și mai modestă din orașul Mizil, Biserica ‘Sfântul Nicolae’ a fost înălțată în onoare peste celelalte biserici ale orașului, pentru că pictura ei nouă a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Icoana este imaginea Împărăției cerurilor

Sfințirea picturii Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ a fost săvârșită de Preafericitul Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, prin ungerea cu Sfântul Mir și stropirea cu agheasmă. În cuvântul de învățătură, Patriarhul Daniel a explicat credincioșilor că icoana nu este o înfrumusețare a bisericii, ci este o imagine care prezintă omul din istorie văzut în lumina Împărăției cerurilor. „Pictura unei biserici nu este în primul rând o podoabă, o frumusețe, un fel de a împodobi spațiul în care ne rugăm, ci este mai mult decât atât. Pictura bisericii este veșmântul liturgic al bisericii. Așa cum preotul nu poate săvârși sfintele slujbe fără epitrahil, fără felon, tot așa o biserică ortodoxă nu poate să fie un lăcaș sfânt de închinare, de preamărire a lui Dumnezeu, de închinare și de cerere a ajutorului Său decât dacă are și pictură. Nu poate fi sfințită o biserică ortodoxă dacă nu are iconostas și catapeteasmă. Pictura bisericii arată că tot spațiul în care noi ne rugăm este cerul pe pământ, ca pe noi pământenii să ne ridice la ceruri, prin rugăciune, prin binecuvântare prin împărtășirea cu Sfintele Taine ca arvună a Împărăției cerurilor. Trăind pe pământ, în biserică noi pregustăm arvuna vieții veșnice”, a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Daniel a mai subliniat că icoanele au mai multe aspecte folositoare pentru viața creștină, fiindcă ele sunt o mărturisire a credinței noastre ortodoxe, apoi ele prezintă sfinții ca modele actuale pentru viața noastră și sunt un îndemn la rugăciune și comuniune. Un om care are icoane și care se roagă la sfinți nu poate fi considerat singur.

Cetățean de onoare al orașului Mizil

La finalul cuvântului său, Preafericitul Părinte Daniel a acordat distincția bisericească de iconom stavrofor părintelui Milian Ardeleanu, parohul acestei biserici, și o serie de diplome care au evidențiat contribuția mai multor credincioși, autorități locale, intelectuali și oameni importanți din Mizil, implicați în proiecte care susțin activitatea și viața bisericească. Preafericitul Patriarh Daniel, la prima vizită a sa în Mizil, a primit din partea primarului orașului titlul de ‘cetățean de onoare’ al urbei prahovene și o plachetă comemorativă cu mențiunea că este a cincea personalitate din România care are această distincție.

„Venirea Părintelui Patriarh este un eveniment deosebit căci este prima dată când un Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vizitează localitatea noastră. Pe lângă onoarea care ni se face, este și o încununare a așteptărilor noastre, căci trăim într-o perioadă când oamenii își îndreaptă tot mai mult privirile spre cer, și venirea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române este o binecuvântare pentru credincioșii din acest areal. Am decis să acordăm titlul de ‘cetățean de onoare’ al orașului Mizil Părintelui Patriarh pentru că suntem convinși că va purta în inimă simțămintele noastre față de dânsul și de acum va fi un concetățean de-al nostru, desigur fiind conștienți că acest titlul este foarte modest față de implicarea Părintelui Patriarh în viața Bisericii’, a declarat Emil Proșcanu, primarul orașului Mizil.

Biserica Parohiei Fefelei a primit din partea Patriarhului României mai multe cărți, importante pentru activitatea pastoral-misionară de aici: ‘Misiune pentru mântuire’, ‘Libertate pentru comuniune’, ‘Domnitorii și ierarhii Țării Românești’, ‘Bucuria nunții binecuvântate’, ‘Despre Botez’. Pentru Sfântul Altar al bisericii a dăruit un Antimis nou din mătase, o cruce de binecuvântare și un Liturghier nou. Din partea slujitorilor Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ și a credincioșilor, Părintele Patriarh a primit un epitrahil și un omofor. Având în vedere că orașul Mizil este așezat sub protecția Sfintei Filofteea, Preafericitul Daniel a spus că în viitor se va face o procesiune cu moaștele sfintei de la Curtea de Argeș în orașul prahovean.

Comentarii Facebook


Știri recente