Prima ședință de toamnă cu preoții în protopopaiatul Ceahlău

La parohia Farcașa din Protopopiatul Ceahlău a avut loc ieri, 15 septembrie 2009, ședința de toamnă cu preoții, prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De dimineață a avut loc slujba Sfintei Liturghii săvârșită de Înaltpreasințitul Teofan, înconjurat de un sobor de 11 preoți și diaconi, la finalul căreia Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat un cuvânt de învățătură. În cadrul întrunirii, ce a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Fărcașa, pr. Ioan Valentin Anghel, de la parohia Potoci, a susținut tema „Biblioteca parohială, mijloc de misiune în parohie”. „Înaltpreasfinția Sa a făcut unele îndrumări despre ce trebuie să conțină biblioteca parohială pentru a face misiune, în primul rând fiind cărțile pe înțelesul credincioșilor. Au mai fost discutate probleme de ordin administrativ, în privința salarizării, a construcțiilor și a bunei gospodăriri a parohiilor”, a declarat pentru cotidianul Ziarul Lumina, pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău.

Comentarii Facebook


Știri recente