Prima mănăstire în zona de câmpie a județului Mehedinți

Miercuri, 27 mai 2009, în ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va pune piatra de temelie pentru ridicarea unei noi mănăstiri în județul Mehedinți.

Lăcașul de cult va fi ridicat între satele Jiana și Hotărani, se va numi mănăstirea Jiana și va avea hramul „Sfântul Iuliu Veteranul”, devenind o mărturie a continuității creștinismului mehedințean. Slujba va începe la orele 19:00 cu oficierea slujbei de binecuvântare a locului și a pietrei de temelie a noii mănăstiri.

De altfel, în zona de câmpie a județului Mehedinți nu există nici o mănăstire, iar prin înființarea acestei vetre monahale aici, se va construi un centru de spiritualitate și de întărire a activității misionare.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente