Prima Liturghie ortodoxă în cartierul Steierdorf

Sute de credincioși au ținut să fie martori ai târnosirii Bisericii din parohia Steierdorf, Protopopiatul Oravița, moment istoric pentru locuitorii orașului Anina, informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit biserica din parohia Steierdorf, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, duminică, 1 noiembrie.

Pentru prima dată în 300 de ani, în cartierul Steierdorf s-a oficiat Sfânta Liturghie ortodoxă și s-a sfințit o biserică ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime”.

Cândva, Steierdorf era o localitate cu etnici germani, neavând până în acest moment o biserică ortodoxă. Parohia ortodoxă Steierdorf este păstorită de preotul Gheorghe Șuvet. Cu această ocazie, a primit distincția de iconom, iar ctitorii au primit din partea Chiriarhului locului acte de cinstire, încununând astfel efortul depus pentru ridicarea acestei biserici.

În după-amiaza aceleiași zile, Episcopul Caransebeșului a resfințit interiorul și exteriorul bisericii parohiale din Macoviște, Protopopiatul Oravița, a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Gheorghe Țibuleac și a acordat acte de cinstire binefăcătorilor. În seara aceleiași zile, Chiriarhul a vizitat parohiile Petrilova și Ciuchici, din Protopopiatul Oravița, unde s-a întâlnit cu credincioșii și a vizitat casele parohiale recent renovate ale acestor parohii izolate din Protopopiatul Oravița.

Comentarii Facebook


Știri recente