In Postul Sfintelor Pasti, in Biserica Ortodoxa se oficiaza in anumite zile din cursul saptamanii, de obicei miercurea si vinerea, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Aceasta este o imbinare dintre slujba Vecerniei si Liturghie, iar in timpul oficierii ei lipseste momentul sfintirii darurilor, care au fost sfintite in cadrul Liturghiei oficiate in duminica anterioara. Parintele arhimandrit Clement Haralam, staret al Manastirii ‘Sf. Trei Ierarhi’ si exarh administrativ al manastirilor din Arhipiescopia Iasilor, ne-a spus ca ‘aceasta Liturghie se savarseste in special in Postul Mare, exceptand zilele de luni si marti din prima saptamana, precum si joi. Aceasta Liturghie se savarseste in mod special ca sa se impartaseasca binecredinciosii crestini care nu pot lua parte la Liturghiile de duminica sau de sambata. Aceasta Sf. Liturghie se savarseste din saptamana intai a Postului Mare si pana in primele trei zile a Saptamanii Sfintelor Patimi. Specific la aceasta slujba este pregatirea pentru Sf. Impartasanie, darurile, in sensul ca Sf. Impartasanie este deja pregatita in cadrul unei alte Liturghii de duminica sau de sambata, unde sunt sfintite in cadrul acelor Liturghii, iar in timpul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite doar cinstitele Daruri se pregatesc pentru a fi date credinciosilor’.
Patriarhul Teofil: Așteptăm cu nerăbdare să slujim împreună pentru a promova unitatea comuniunii noastre
Patriarhul Teofil a Ierusalimului a transmis o scrisoare deschisă cu prilejul împlinirii unui an de la întâlnirea care a avut loc la Amman, Iordania, de „dragul unității Bisericilor Ortodoxe Locale”. „După două zile de rugăciune…
Patrimoniul bucureştean digitalizat: Va fi realizat un circuit al monumentelor cu ajutorul codurilor QR
Consilierii generali ai capitalei au adoptat vineri un proiect care vizează digitalizarea patrimoniului bucureştean, prin realizarea unui circuit al monumentelor cu ajutorul codurilor QR, anunţă Agerpres. Proiectul presupune instalarea unor însemne descriptive împreună cu un…
Un preot, cel mai mare fan al naţionalei de rugby | „Vine la meciuri, ne spovedeşte, ne împărtăşeşte”, spune preşedintele FRR
Părintele Gabriel Cazacu este unul dintre cei mai înflăcăraţi suporteri ai echipei naţionale de rugby. Nu ratează confrunătrile „Stejarilor” şi are locul lui în tribună la fiecare meci al naţionalei. Preotul slujeşte în Biserica Parc…
Smiley despre Schitul Prodromu: Locul acela îți oferă liniște
Smiley a vorbit în cadrul unui podcast realizat de producătorul Damian Drăghici despre cât de mult apreciază Schitul românesc Prodromu, despre muzică, credința în Dumnezeu și bucuriile vieții. „Te îndepărtezi de lumea asta gălăgioasă Artistul,…
73 de ani de la moartea Patriarhului Nicodim, un „slujitor al slovelor, iar nu numai al altarului”
În data 27 februarie 1948 trecea la cele veșnice al doilea patriarh al României, Nicodim Munteanu. În mod inspirat, scriitorul Cezar Petrescu l-a numit, pentru activitatea sa cărturărească, un „slujitor al slovelor, iar nu numai…