Prima istorie a tradițiilor și obiceiurilor la români

Săptămâna trecută, Academia Română a fost gazda unui eveniment cultural așteptat de multă vreme: lansarea unei lucrări monumentale, în trei volume, rodul a trei decenii de cercetare în domeniul etnologic, care cuprinde istoria tradițiilor și obiceiurilor din preistorie până astăzi. Autorul „Istoriei tradițiilor și obiceiurilor la români” este părintele Nicolae Cojocaru, cunoscut cărturar bucovinean, doctor în etnologie și în teologie, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Evenimentul a adunat în Sala „Amfiteatru” a Bibliotecii Academiei Române din București un public rafinat, format din etnologi, profesori de la secția de folclor a Universității, scriitori, compozitori, dirijori, teologi, oameni de artă și cultură, interesați de o asemenea enciclopedie inedită. De asemenea, au fost prezente personalități ale vieții culturale din Bucovina de Nord și Basarabia.

Luările de cuvânt ale membrilor prezidiului, format din prof. univ. dr. Doina Ișfănoni, etnolog, prof. univ. dr. Iordan Datcu, istoric literar, etnolog și lexicograf, prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București și autorul, pr. dr. Nicolae Cojocaru, au fost moderate de Emil Țîrcomnicu, reprezentant al Editurii Etnologica, sub al cărei tipar a apărut enciclopedia.

Destinată atât cercetătorilor în etnologie, în istorie, cât și publicului larg, lucrarea impresionează prin mărimea ei și nivelul de documentare. Autorul s-a dedicat cu pasiune acestui demers, din dorința de a da o lucrare cuprinzătoare, în care să prezinte toate formele de datină la români, atât la cei din țară, cât și cele ale românilor din Basarabia, Bucovina de Nord, Transcarpatia, din sudul Dunării și ale aromânilor.

„Un ghid foarte important care ne spune ce este un român”

Prof. univ. dr. Doina Ișfănoni a deschis seria discursurilor: „Această trilogie, care încearcă să facă din întregul tezaur de cultură populară un excepțional referențial al omului de azi, este de-a dreptul impresionantă, iar efortul părintelui Cojocaru este, din multe puncte de vedere, lăudabil și foarte important. Știm că din Bucovina, din Suceava, ne-au venit întotdeauna contribuții importante†¦ Am îndrăznit să-l compar pe părintele Cojocaru cu un alt părinte al spiritualității noastre românești, care se numea Simion Florea Marian. Este lăudabilă această inițiativă de a scormoni în arhive, de a încerca să pună împreună informația cu privire la ceea ce înseamnă datină, obicei, ritual, ceremonial, pentru a defini cumva ce este o tradiție. A încercat în lucrările sale să restituie oamenilor semnificațiile acestor comportamente care pentru mulți dintre noi par astăzi desuete. Autorul are meritul, în această trilogie impresionantă, de a fi ghidul sufletului și al minții noastre. Ne conduce, ne explică, ne povestește, cu un anumit talent literar, ce se întâmpla și în viața omului și de-a lungul unui an întreg – prezintă obiceiurile calendaristice cu o meticulozitate demnă de invidiat. Este un efort de readucere în conștiința noastră a memoriei celorlalți – cărturari, bunici, părinți. Aceste cărți vor fi în casa noastră un ghid pentru sărbători, pentru momentele noastre de întrebare, atunci când călătorim la muncă sau la studii în străinătate, pentru a le explica celorlalți de ce suntem așa și nu altfel. Vor fi un ghid foarte important pentru a spune copiilor noștri ce este de fapt un român.”

Prof. univ. dr. Iordan Datcu a admis că îl leagă de Nicolae Cojocaru o prietenie veche de peste 30 de ani și că admiră la acesta „remarcabila sa evoluție și noutate pe care o aduce de fiecare dată prin cărțile sale. În toate aceste lucrări se observă calitățile cercetătorului – seriozitate, dorința de informație cât mai bogată și de a folosi aspecte inedite, observate direct în Bucovina. Am o mare admirație pentru acest cărturar, descendent al altora străluciți din Bucovina, precum Simion Florea Marian, Dimitrie Dan, ceea ce îl plasează pe părintele Nicolae Cojocaru într-o celebră tradiție de cercetători ai culturii populare din scumpa noastră Bucovină.”

O enciclopedie monumentală

În opinia etnologului Nicolae Constantinescu, trilogia impresionează prin amploare și „este o sursă de informație extraordinară, pe care o recomand și studenților mei. Este o enciclopedie monumentală. Îl felicit pe părintele Cojocaru pentru acest admirabil cadou pe care îl face culturii românești în preajma sărbătorilor.”

În continuare, de la înalta tribună academică, autorul a ținut să facă o relatare detaliată asupra metodei folosite în elaborarea lucrării, asupra documentării făcute în arhive, biblioteci și pe teren, stăruind chiar în explicarea unor motive controversate din obiceiuri, cum este etimologia refrenului „Ler Doamne”, din colindele românești.

Finalul evenimentului, desfășurat într-un cadru destins, a fost marcat de prezența neîntrecutei soliste Maria Butaciu, a tinerilor interpreți Angelica Flutur și Nicu Mâță care și-au pus tot sufletul în interpretarea unor doine autentice, pe care le-au oferit celor prezenți ca un elogiu adus deopotrivă folclorului românesc, cât și tradițiilor și obiceiurilor noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente