Prima întâlnire a responsabililor cu cateheza din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Miercuri, 11 martie 2009, de la ora 11:00, la Alba Iulia, a avut loc prima întâlnire a responsabililor cu cateheza din protopopiatele Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. A participat Înaltpreasfințitul Andrei, Pr. Zoica Iosif, consilierul cultural și Părintele Jan Nicolae, inspectorul eparhial responsabil cu cateheza. Întâlnirea s-a desfășurat la Centrul Eparhial sub egida: „Biserica – școală a credinței și a omeniei”. Tot acum s-a prezentat și calendarul catehetic pe anul 2009 la nivelul întregii eparhii.

În această toamnă se intenționează realizarea unei întâlniri internaționale dedicate catehezei în societatea multiculturală în parteneriat cu Asociația Balcanică a Tineretului Ortodox.

În cuvântul de deschidere al acestei întâlniri, Înaltpreasfințitul Andrei a accentuat necesitatea unei acțiuni coerente și susținute în ceea ce privește catehizarea atât a copiilor – prin intermediul proiectului „Hristos împărtășit copiilor” – , cât și a celorlalți credincioși. Înaltpreasfinția Sa a propus preoților responsabili cu cateheza ca sâmbăta dimineața să se realizeze catehezele cu copiii, iar duminică seara cu cei maturi, având ca ajutor și noul catehism editat de Arhiepiscopia de Alba Iulia – „Viu este Dumnezeu”. În continuare Părintele Jan Nicolae a stabilit întâlnirile punctuale care vor avea loc în fiecare protopopiat în perioada acestui Post Mare, întâlniri în cadrul cărora va fi prezentat catehismul „Viu este Dumnezeu” și se vor ține scurte cateheze.

Sursa: Radio Reîntregirea

Comentarii Facebook


Știri recente