Prima carte de drept al familiei la români

Apariția primei cărți ortodoxe cu conținut exclusiv matrimonial a avut loc în anul 1854 și l-a avut ca autor pe marele mitropolit Andrei Șaguna. Această carte s-a ocupat de Taina Cununiei, dar și de căsătoria civilă premergătoare, devenind astfel prima carte de drept al familiei la români.

Concepția canonică de la care a plecat mitropolitul Șaguna a fost aceea că dreptul matrimonial ortodox cuprinde două categorii de prevederi. Prima categorie constă în prevederile cu caracter dogmatic, prevederi neschimbătoare, pe care Biserica le-a păstrat și le păstrează odată cu adevărurile de credință și care se referă în special la Taina Cununiei. Cea de-a doua categorie constă în prevederi canonice relative, care s-au născut și se pot schimba în funcție de realitățile istorico-juridice prin care trece Biserica și care se referă în general la căsătoria civilă sau la actele premergătoare Cununiei. Practic, prin cea de-a doua categorie de prevederi, Biserica Ortodoxă a adaptat învățătura ei matrimonială la realitățile concrete în care trăiesc credincioșii și prin care ei își lucrează propria mântuire.

Având în vedere această viziune doctrinară canonică, mitropolitul Andrei Șaguna a publicat cărticica privitoare la ‘trebile căsătoriilor’ (cu numai 42 de pagini, în format mic, cu litere chirilice), cu scopul adaptării dreptului matrimonial ortodox la prevederile juridice ale Imperiului Austriac. Desigur nu a fost vorba de o adaptare de fond, care denaturează, ci de o adaptare de formă, care actualizează și eficientizează lucrarea Bisericii în realitățile istorice date.

Ancorată în legislația vremii

Cu numai câțiva ani înainte de publicarea cărții, la Viena s-au promulgat reglementări de stat noi cu privire la logodnă, căsătorie și familie. Este vorba de Ordinul Împărătesc Nr. 271 din 4 iulie 1850 și de Decretul Ministerului de Justiție din 10 mai 1852. Promptitudinea cu care a scris Șaguna despre ele arată cât de încadrat și de conștient a fost acest mare ierarh în timpurile și vremurile în care a trăit. La aceste legi noi, dar și la Codul civil austriac face trimitere cartea lui Șaguna, scrisă cu paragrafe în stil juridic modern, cu toate instrucțiunile necesare, adresată protopopilor, pentru a le pune în practică.

În felul acesta, românii, tolerați în imperiu, își marcau prezența lor nu prin ignoranță ostilă, ci prin loialitate relativă. Acest fapt a dus la dezvoltarea spiritului juridic al românilor, în sensul că preocuparea pentru o legislație eficientă și respectată este semn de educație și civilizație. Dovada va veni câțiva ani mai târziu, odată cu promulgarea de către mitropolitul Andrei Șaguna, a Statutului Organic, care va ridica viața bisericească a Mitropoliei Ardealului.

Prevederi importante

În privința conținutului cărții de drept matrimonial ortodox a lui Șaguna se evidențiază mai multe aspecte.

Mitropolitul Andrei Șaguna scrie această carte de instrucțiuni către protopopi, bazându-se pe izvoarele moderne ale dreptului canonic ortodox: izvoarele fundamentale (Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament) și izvoarele formale (Colecția de canoane a Bisericii Ortodoxe, Pravila Mare de la Târgoviște 1652 și legislația imperială), cf. par. 36 al cărții.

Cartea pornește de la realitatea separării căsătoriei civile de Cununia religioasă, dar nu de la contradicția lor, nici de la excluderea reciprocă. Șaguna vede în căsătoria civilă pasul premergător Cununiei religioase și semnul integrării în societatea civilă, dar accentuează superioritatea Tainei Cununiei față de contractul matrimonial civil (par. 5). Între cele două există o strânsă legătură, iar căsătoriile civile fără binecuvântarea preotului sunt condamnate de Biserică (par. 8).

Cartea cuprinde o serie de prevederi cu caracter relativ, valabile numai pentru perioada aceea, care sunt importante pentru istoria dreptului românesc. De exemplu, vârsta matrimonială este cea prevăzută de legislația imperială, 22 de ani pentru mire și 15 ani pentru mireasă (par. 6). De asemenea, s-a accentuat importanța vestirilor în Biserică, unde trebuia să se amintească și porecla tinerilor, și fără de care nu se putea săvârși Cununia (par. 12). Cununia trebuia oficiată numai de preotul miresei (par. 8). În cazul în care o parte era catolică, atunci Cununia se săvârșea numai în Biserica Catolică, fapt care arăta privilegiile de care s-a bucurat Biserica Catolică receptă, față de Biserica Ortodoxă tolerată. În detaliu este redată și procedura întocmirii așa-numitului ‘Protocol al bunei-învoiri’, protocol păstrat în Ardeal și după Unirea din 1918 (par. 16-22).

Paragrafele 23-35 se referă la Instituția protopopului și a Soboarelor protopopești. Interesant este felul în care principiul sinodal a funcționat și la nivelul protopopiatelor, care aveau autonomia lor în cauzele matrimoniale, iar episcopului îi raportau ‘numai spre știință’ (par. 27), doar dispensele matrimoniale rămâneau ca drept cuvenit exclusiv arhiereului.

Mitropolitul Șaguna a mai notat că, potrivit dreptului canonic ortodox, Biserica ‘acatolică’ îngăduie divorțul, iar în par. 13 a enumerat motivele de divorț. Legătura de taină dintre persoanele cununate nu poate fi ruptă decât de persoanele care refuză conlucrarea cu harul Cununiei, de aceea ‘fețelor despărțite le este ertat, deacă vreau, earăși a trăi laolaltă’ (par. 12).

Cartea lui Șaguna se distinge și printr-o terminologie modernă (prin utilizarea de termeni și sintagme ca ‘tutore’, ‘curatelă’, ‘asesori’, ‘formalități’, ‘acțiune civilă’, ‘proces’ etc.), care mărește valoarea culturală, nu numai bisericească a acestei lucrări. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 29 octombrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente