Prima biserica ortodoxa din regiunea Dubai

Credinciosii ortodocsi din Dubai spera ca in curand vor putea fi initiate lucrarile de zidire a unei biserici. Membrii comunitatii Bisericii Ortodoxe Grecesti din Emiratele Arabe Unite afirma ca noul lacas va fi primul de acest fel din regiune. Presedintele acestei comunitati crestine, John Theodory, a spus ca intreaga comunitate este incantata ca lucrarile vor incepe in scurt timp: ‘Este un gest frumos din partea Guvernului din Dubai’, a afirmat el. Biserica ortodoxa va fi construita pe un teren de aproximativ 1.800 de metri patrati, din Jebel Ali, teren donat de catre seicul Mohammad Bin Rashid Al Maktoum, vice-presedinte si prim ministru al Emiratelor Arabe Unite. John Theodory a mai afirmat ca municipalitatea din Dubai a aprobat proiectul si a acordat autorizatia pentru inceperea constructiei. Mentionam faptul ca in Orientul Mijlociu mai exista o biserica ortodoxa in Irak, iar o cladire inchiriata din Kuweit este folosita ca lacas de rugaciune pentru comunitatea ortodoxa greaca.

Comentarii Facebook


Știri recente