Prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii de pe Valea Izei

Astăzi, 11 aprilie, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii de pe Valea Izei. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Dragomirești. Preasfinția Sa a fost întâmpinat de credincioși cu tradiționala pâine cu sare și cântări pascale.

Despre acest eveniment a vorbit Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul care a spus: „Anul acesta că se împlinește un deceniu suntem prezenți din nou aici în mijlocul credincioșilor din Dragomirești care sunt în număr de 2500 de creștini ortodocși. Anul trecut a ajutat Dumnezeu și s-a construit o nouă Biserică aici, închinată Sfinților români și am sfințit anul trecut o Biserică maramureșeană. De asemenea există o sfântă mănăstire istorică în Dragomirești și îl rugăm pe Dumnezeu cel Înviat din morți să binecuvânteze această zi și să împlinească rugăciunile credincioșilor spre bucuria noastră a tuturor și spre mângâierea celor care au așteptat această zi cu multă bucurie”, ne informează TRINITAS TV.

Alături de Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul a slujit un sobor de 23 de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente