Prezentare de ouă încondeiate organizată de copiii Grădiniței numărul 14 din Iași

Copiii grădiniței numărul 14 din Iași vor organiza mâine, 1 aprilie, la Capela unității militare din Copou o prezentare de ouă încondeiate. Cu acest prilej, copiii vor face și mărturisiri referitoare la tehnica încondeierii. Acțiunea va avea loc la finalul Sfintei Liturghii după ce toți micii artiști vor primi sfânta împărtășanie.

Mai multe detalii cu privire la această prezentare a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Adrian Morțun, preot misionar de caritate la capela Unității Militare din Copou, Iași: „La Grădinița nr. 14 din Copou au lucrat în Atelierul amenajat în Grădinița lor ouă încondeiate. Au învățat această tehnică și în fiecare zi în cadrul programului lor copiii încondeiază ouă. Copiii și-au exprimat dorința să aducă un coșuleț din ouăle făcute de ei la Biserica noastră militară. Pentru aceasta noi i-am invitat mâine în Joia Mare, întrucât oficiem Sfânta Liturghie, să vină la Biserică și să aducă acest dar și să-l ofere Bisericii și credincioșilor noștri. Am convenit cu doamna educatoare ca acești copii să fie împărtășiți la finalul Sfintei Liturghii, să ia parte și ei la tainele Bisericii și apoi la sfârșitul Sfintei Liturghii să ne împărtășească și nouă din tainele tradiției noastre bisericești și a poporului nostru pe care tocmai le-au descoperit prin această tehnică tradițională a încondeierii ouălor”.

Comentarii Facebook


Știri recente