Prezenta romaneasca la o conferinta ortodoxa din Washington

Parintele Danut Suciu, un reprezentant marcant al bisericii ortodoxe din Episcopia de Denver, va conferentia in perioada 24-25 februarie 2006, in orasul american Shoreline, statul Washington, pe tema apropiatului post al Invierii Domnului, informeaza Romanian Global News. Conferinta este inclusa in manifestarea mai ampla dedicata Postului Mare, organizata de catre Washington Orthodox Clergy Association, stire furnizata de catre parohia ortodoxa romana ‘Sfintii Trei Ierarhi’ din Seattle. Dezbaterile din cele doua zile se vor desfasura la Biserica Ortodoxa Greaca ‘Sfintii Apostoli’ si vor fi completate de diferite servicii religioase, dintre care nu va lipsi Sfanta Liturghie. Printre temele care vor fi incluse in agenda intrunirii se numara ‘Viata crestina intr-o societate comunista si ateista’ sau ‘O noua forma de botez: reinnoirea juramintelor facute lui Iisus’. Parintele Suciu s-a nascut in Romania, in anul 1984 hotarandu-se sa plece din tara natala alaturi de sotia sa, in semn de protest fata de dictatura ceausista. Cei doi copii ai sai s-au nascut in Canada, tara in care s-a stabilit la inceput. Cariera parintelui include zece ani in slujba bisericilor ortodoxe romane din Canada, trei ani in parohii ortodoxe din SUA si inca opt ani ca preot la biserici ortodoxe grecesti tot din Statele Unite ale Americii.

Comentarii Facebook


Știri recente