Prezență arhierească la Zilele Administrației arădene

Sub genericul ‘Zilele administrației arădene’, manifestare aflată la a IV-a ediție, în sala de festivități a Consiliului Județean Arad s-a desfășurat joi, 17 mai 2012, sesiunea națională de comunicări științifice, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat. Sesiunea este dedicată celor 200 de ani de la înființarea Preparandiei; a 20 de ani de la înființarea Consiliului Județean Arad; 150 de ani de la nașterea lui Vasile Goldiș; a 190 de ani de la înființarea Institutului Teologic arădean.

Invitat la simpozion, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a ținut o alocuțiune din care cităm: ‘Prin reiterarea acestora urmărim, pentru început, modul în care formarea clerului în cadrul unei intelectualități afirmate, precum învățătorii în mod deosebit, a contribuit la consolidarea societății românești până la desăvârșirea statului național român. Personalități de frunte și-au asumat rolul de călăuzitori spre împlinirea idealurilor naționale, aici, în zonă, spre mulțumirea tuturor românilor, iar pe întregul pământ al țării, spre bucuria poporului. Acest spirit a continuat mereu și se dovedește după evenimentele din 1989 prin unitatea de acțiune pe țară în tot ceea ce reprezintă progres, Biserica fiind angajată în această lucrare la nivelul sârguinței de totdeauna’.

La lucrări au participat istorici din diverse centre universitare ale țării, cercetători, oficialități ale municipiului și județului Arad.

Comentarii Facebook


Știri recente