Prezență arhierească la jubileul Catedralei din Rădăuți

2011 este, pentru Catedrala Ortodoxă din Rădăuți, an jubiliar, întrucât pe 28 mai se vor împlini 50 de ani de la târnosirea ei. Cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va săvârși Sfânta Liturghie în acest sfânt lăcaș, închinat Pogorârii Sfântului Duh, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova. De asemenea, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitori și se va lansa monografia bisericii.

După 550 de ani de la zidirea străvechii Biserici cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, necropolă domnească a Mușatinilor, fostă catedrală episcopală vreme de peste 420 de ani, construirea unei catedrale ortodoxe în Rădăuții Voievodali era o necesitate religioasă și istorică. Necesitatea era determinată și de faptul că administrația austriacă a dus o sistematică politică de îngrădire a conștiinței creștin-ortodoxe și naționale a românilor din Bucovina istorică. Astfel, măsuri ca: desființarea complexului ecleziastic de cultură religioasă din Rădăuți, respectiv Mănăstirea și Episcopia de Rădăuți, amplasarea Hergheliei din Rădăuți în incinta fostei mănăstiri, germanizarea învățământului, culturii și administrației, colonizarea orașului cu populații străine ca etnie și confesiune religioasă, din care cauză Rădăuțiul era considerat, la un moment dat, ‘cel mai german oraș din Țara Fagilor’, îngrădirea construirii de biserici ortodoxe românești, facilitarea construirii de edificii religioase de confesiune catolică, protestantă, mozaică și greco-catolică’ au constituit tot atâtea semnale ale unei pragmatice, sistematice și bine organizate politici de dominație instaurate de habsburgi, în ceea ce s-a numit, mai târziu, Bucovina. Prin urmare, după istoricul eveniment național de la 1918, mai exact în anul 1920, un comitet alcătuit din preoții de la Biserica ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ din Rădăuți, împreună cu Epitropia bisericească și cu primarul orașului, Gheorghe Popadiuc, au pus în discuție zidirea unei catedrale ortodoxe în orașul Rădăuți, care să poarte denumirea de Catedrala Unirii Naționale, și au hotărât să facă toate demersurile în vederea obținerii terenului și aprobărilor necesare. În anul 1921, pe 10 mai, autoritățile de stat, împreună cu reprezentanții Bisericii, au hotărât zidirea unei catedrale ortodoxe în Rădăuți, construcție monumentală și durabilă care avea să simbolizeze eternizarea Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, purtând în acest sens denumirea de Catedrala Unirii Naționale și având hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Edificiu ridicat în 34 de ani

În conformitate cu această hotărâre istorică pentru rădăuțeni, după luarea în proprietate a terenului, în 16 septembrie 1923 s-a sfințit locul unde urma a se construi Catedrala Unirii Naționale din Rădăuți, prin așezarea unei cruci de stejar în prezența episcopului-vicar Ipolit Vorobchievici și a ministrului Iancu Nistor. Din cauza diferitelor expertize ale terenului, care se dovedea a fi prea puțin rezistent pentru proiectata Catedrală, lucrările au început abia în iulie 1927, iar în 23 octombrie 1927 s-a pus piatra fundamentală. S-a sfințit piatra de temelie de către vrednicul de pomenire mitropolit al Bucovinei Nectarie Cotlarciuc, asistat fiind de arhim. Ortizie Popescu, pe atunci starețul Mănăstirii Sucevița. Trebuie de amintit faptul că lucrările pentru fundamentarea bisericii au cerut mult timp, deoarece, terenul fiind moale (odinioară aici exista un mic lac, numit ‘heleșteul lui Tofănel’), a trebuit să fie întărit cu o placă de beton armat, groasă de cinci metri, așezată pe pilaștrii de stejar. Lucrările de construcție la Catedrală au durat timp de 34 ani (1927-1961). La început, acestea s-au desfășurat cu mult entuziasm, cheltuielile fiind suportate nu atât de enoriași, cât mai ales de Mitropolia Bucovinei, care avea în proprietate daniile voievozilor, organizate de administrația austriacă în așa-numitul Fond Religionar Bisericesc Greco-Oriental. Mai târziu, însă, din diferite cauze, dintre care cele mai accentuate au fost criza financiar-mondială (1930-1933) și cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), aceste lucrări fie au mers mai încet, fie au fost sistate ani întregi. Cert este faptul că, în 1940, la izbucnirea războiului, Catedrala avea zidăria la roșu atât la corpul principal, cât și la turla principală, pe care se montase Sfânta Cruce. Până în anul 1948, lucrările s-au executat sub supravegherea și cu subvențiile Mitropoliei Bucovinei. Din anul 1948, odată cu deposedarea de Fond și desființarea Mitropoliei Bucovinei de către statul comunist, aceste lucrări s-au desfășurat sub supravegherea și cu subvențiile Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Demnă de amintit este și imensa jertfă a credincioșilor ortodocși atât din Rădăuți, cât și din alte localități ale Bucovinei istorice, care au contribuit cu importante sume de bani și muncă voluntară.

Mărturie vie a geniului național

În timpul celor 34 de ani, cât a durat construcția Catedralei, la conducerea lucrărilor au succedat opt preoți sau administratori parohiali, după cum urmează: pr. Dimitrie Cărbune, pr. Vespazian Reuț, administrator parohial dr. Ioan Zugrav, pr. Gheorghe Cojocar, administrator parohial Victor Cocinschi, pr. Ioan Breabăn, administrator parohial Oreste Gherasim și pr. Miltiade Iftode. Datorită sprijinului moral și material oferit în permanență de Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Sucevei, la care s-a adăugat și ajutorul material al statului, dar mai ales datorită ajutorului Preasfintei Treimi și iubirii jertfelnice pentru Biserică arătate de preoții, epitropii, consilierii parohiei, enoriașii atât din Rădăuți, cât și din împrejurimi, s-a reușit a se zidi această ‘monumentală și impresionantă capodoperă arhitectonică și picturală’, care, la 28 mai 1961, în Duminica Rusaliilor, a fost târnosită drept Catedrala Unirii Naționale, cu hramul ‘Pogorârea Sfântului Duh’, de către vrednicul de pomenire patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Catedrala Unirii Naționale din Rădăuți rămâne o mărturie vie a geniului național. Așa cum remarcă cunoscătorii, ea stă cu cinste alături de venerabilele monumente ale trecutului nostru.

Comentarii Facebook


Știri recente