Președintele Republicii Macedonia, în vizită la Patriarhia Română

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE, ne informează:

În ziua de 7 octombrie 2011, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în audiență pe Excelența Sa, Domnul Gjorge Ivanov, Președintele Republicii Macedonia, aflat în vizită oficială în România.

Domnul președinte Gjorge Ivanov a mulțumit pentru primire și a transmis Patriarhului României mesajul de prețuire al Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia. În continuare, președintele Republicii Macedonia a făcut o scurtă prezentare a istoriei relațiilor româno-macedonene, inclusiv a legăturilor tradiționale bisericești. În acest context, Excelența Sa a subliniat dinamismul vieții bisericești actuale din Republica Macedonia.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat interesul și implicarea domnului președinte Gjorge Ivanov în afirmarea identității creștine a poporului macedonean pe care îl reprezintă. În același timp, Patriarhul României a subliniat importanța cooperării interortodoxe în apărarea și promovarea valorilor creștine în societatea contemporană, afectată de criza economică, care are la bază o profundă criza spirituală. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pledat pentru intensificarea schimburilor culturale și spirituale între cele două popoare majoritar ortodoxe, inclusiv prin organizarea de pelerinaje la mănăstiri și biserici din România și Macedonia.

În timpul întrevederii, a mai fost reliefată importanța dialogului permanent și a cooperării frățești între ortodocși pentru o mărturie comună în Europa.

Comentarii Facebook


Știri recente