Presa trebuie să înțeleagă ce este Biserica

Părintele Michel Kubler este un jurnalist cu experiență incontestabilă. Ca redactor-șef al cotidianului La Croix, relația lui cu cei care lucrează în media laică occidentală a fost una strânsă. Răspunsurile oferite de el privind reflectarea fenomenului religios în media sunt unele echilibrate și oferă o viziune profesionistă asupra acestui subiect delicat.

<i>Părinte, există interes din partea mediei laice pentru a surprinde imparțial și echidistant evenimentul religios sau dimpotrivă, se observă tendința de a genera mai degrabă scandal, de a prezenta deformat orice ține de credința religioasă, în special cea creștină?</i>

Timp de 12 ani cât am fost redactor-șef la cotidianul catolic francez La Croix am avut numeroase ocazii de a mă întâlni și colabora cu jurnaliști din media laică. Aceste întâlniri au fost îndeosebi de două feluri. În primul rând mă refer la reportaje sau conferințe de presă pe teme religioase, unde se regăseau alături fie profesioniști care lucrau pentru unul din canalele media creștine, fie alții care proveneau din media non-confesională (deși mulți dintre acești confrați erau creștini fervenți). Că este vorba de evenimente importante privind Biserica Catolică din Franța (întruniri ale episcopilor, criza care a afectat Biserica Catolică pe tema pedofiliei etc.) sau de pretutindeni (alegerea unui nou papă, călătoriile misionare ale pontifului roman, Zilele Mondiale ale Tineretului†¦), toate aceste subiecte de actualitate sunt „acoperite” de specialiști în informație religioasă din toate zonele presei, fie bisericească sau nu, oameni care lucrează într-o înțelegere reciprocă, în general, fiecare urmărindu-și bineînțeles interesul propriu, cu mijloacele sale.

În al doilea rând am în vedere intervențiile mele pe teme de actualitate, ca „expert” pe chestiuni religioase, sector pentru care redacțiile din media laică au din ce în ce mai puțini specialiști. În Occident, cea mai mare parte a radiourilor și televiziunilor naționale și din ce în ce mai multe cotidiane și magazine de presă scrisă cred că se pot lipsi de specialiști, cunoscători ai realităților religioase (învățătură de credință, organizarea Bisericii, contacte cu ierarhi etc.) pentru a evalua importanța unui anumit fapt religios și interpretarea acestuia.

În timp ce aceste media socotesc de neimaginat lipsa unor specialiști pe probleme de politică, economie sau sport, ele neglijează ansamblul problematicii religioase, cu riscul de a-și asigura serviciile unor consultanți exteriori când actualitatea o impune. Am fost astfel mult timp și pentru multe canale media audiovizuale din Occident unul dintre acești consultanți care veneau în studio pentru a comenta un eveniment sau a desluși înțelesul unui document privind succesiunea unui papă, o criză punctuală, diferite enciclice sau pentru a prezenta poziția Bisericii Catolice asupra unor subiecte sensibile din societate, în special privind domeniul moralei private sau publice: bioetică, războaie, căsătoriile homosexuale†¦

Putem deplânge bineînțeles anumite evoluții în media a căror singură victimă nu este de altfel doar religia (problemele de apărare sunt, de asemenea, din ce în ce mai mult tratate de experți militari care nu au vreo legătură cu redacțiile). Dar experiența mea mi-a arătat că și în aceste circumstanțe există câteva avantaje. Mai întâi, dând la o parte orice falsă modestie, sunt sigur că, dacă un anumit canal media mi-ar solicita lămuriri pe o temă oarecare, acela nu ar spune prea multe prostii pe un subiect religios. Dar mai ales eu văd perspectiva acestor jurnaliști laici evoluând pozitiv datorită colaborărilor cu cineva care, asemenea mie, aparține integral atât Bisericii (eu sunt preot), cât și spațiului media, ca jurnalist profesionist. Sunt acceptate din partea mea analize și comentarii care nu ar fi fost la fel de bine primite dacă ar fi venit din partea unui episcop, fiindcă eu am o dublă formație, religioasă și mediatică.

Am văzut astfel dezvoltându-se la jurnaliștii laici cu care intru în contact un real interes îndreptățit către Biserică și creștinism, acolo unde înainte ei aveau mai degrabă prejudecăți negative†¦

<b>”Nu există o manieră univocă de raportare la un eveniment”</b>

<I>Credeți că media laică europeană surprinde în mod obiectiv fenomenul religios pe bătrânul continent? De ce are nevoie un jurnalist laic pentru a reflecta corect un subiect religios, creștin în cazul nostru? Este conștient jurnalistul în cauză că prezența creștină în societate este una care nu dăunează, ci aduce sănătate societății, care apără valorile, care aduce lumină, și nu confuzie, care apără demnitatea și libertatea omului creat după chipul lui Dumnezeu?</i>

Primul meu răspuns la întrebarea dumneavoastră, emis în numele a 20 de ani de experiență jurnalistică, ar însemna negarea existenței „obiectivității” în materie de informație, și asta nu doar în domeniul religios, ci în oricare altul. Nu există o manieră univocă de raportare la un eveniment, ci mai multe viziuni diferite, conform strategiei media pentru care lucrați, luând în calcul așteptările cititorilor sau spectatorilor dumneavoastră; unii doresc senzaționalul, alții așteaptă explicații, altora le e sete de comentarii†¦

În caz contrar, aceasta însemnând că trăim într-un sistem totalitar – și cred că în România puțini oameni ar fi bucuroși să revină la un sistem de informare bazat pe vocea stăpânului -, nu avem dreptul de a exprima decât ceea ce propagă gândirea unică!

Or, trebuie să înțelegem foarte bine și să acceptăm – fiindcă media pretinde asta – că, din punct de vedere jurnalistic, informația religioasă este o informație ca toate celelalte. Vreau să spun aici că toate criteriile pentru a cântări dacă o informație merită să fie reținută în jurnal, apoi să fie analizată acolo sunt aceleași pentru domeniul religios ca și pentru cel politic, cultural sau sportiv.

Înțeleg că o asemenea afirmație poate șoca, dar trebuie să acceptăm că, chiar în media identificată drept creștină, informația religioasă nu trebuie să aibă un statut aparte, nu trebuie să o sanctuarizăm, să o facem un spațiu de care nimeni nu trebuie să se atingă. Este o problemă de credibilitate profesională! Creștinii, în Orient, ca și în Occident, socotesc că media este anticlericală, pentru că ea relatează și dezvăluie realități religioase fără un a priori (nici favorabil, nici defavorabil) atunci când ea își face pur și simplu treaba cu o anumită rigoare și probitate.

Ceea ce mai poate șoca încă, dar care în aceeași măsură este inevitabil, îl reprezintă faptul că legile jurnalismului sunt, în consecință, aceleași pentru subiecte care ne sunt atât de dragi, cât și pentru nu știu ce alt subiect de actualitate, care nouă ne-ar putea părea lipsit de semnificație. Pentru ca un eveniment să intereseze media, trebuie ca el să prezinte aspecte ierarhice, adică să aibă în vedere importanța persoanelor în cauză (vom vorbi mai degrabă despre un eveniment la care participă Patriarhul decât un simplu preot), apoi polemice (un tren care nu întârzie nu va interesa cititorii), exotice, chiar ezoterice (publicului îi place să i se aducă la cunoștință realități străine de universul familiar).

Părtășia întru adevăr, singura cale corectă pentru toți

<i>Cum se poate apăra Biserica în fața unor luări de poziție din media neadevărate și denigratoare la adresa ei?</i>

Asupra acestui punct trebuie să completez neapărat ceea ce am spus o clipă mai înainte. În același timp când decretăm că informația religioasă este o informație „ca toate celelalte”, trebuie să știm a recunoaște în aceeași măsură – și asta împreună cu cealaltă media – că ea este de asemenea o informație „cu totul și cu totul altfel decât celelalte”. Mai mult decât cea mai mare parte a restului domeniilor de actualitate, religia atinge inima existenței și sensul vieții; din acest considerent, expresiile sale individuale și comunitare sunt dificil de tradus fără să le trădezi, și pentru mulți creștini canalele media – spun aceasta mai mult sau mai puțin – țintesc alături de esențial†¦ Pentru toate aceste motive și încă pentru multe altele care țin mai ales de istoria locală, credincioșii și instituțiile religioase au în general foarte puțin umor față de maniera în care credința sau instituțiile lor sunt tratate de media.

În sens invers, o altă particularitate a informației religioase este prea marea sa raritate și ariditate.

Dificultatea pentru Biserică în ceea ce privește această problemă rămâne nu de a vrea să păstreze nu știu ce situație sau reputație privilegiată în societate, ceea ce ar da impresia din afară că ea se simte ca o fortăreață asediată, ci pur și simplu de a face părtașă media la adevărul pe care orice jurnalist onest poate și trebuie să-l recunoască.

Și pentru media dificultatea ar fi legată de renunțarea la a vedea Biserica ca pe o citadelă inexpugnabilă și de a face pur și simplu efortul de a înțelege ceea ce este ea: o instituție divino-umană cu modul propriu de a vedea lucrurile și cu legile sale – pe care trebuie să fim capabili a o prezenta foarte cinstit, cu o rigoare profesională ireproșabilă, fără să o bănuim a priori de vreo dorință ascunsă sau de putere, ci o instituție purtătoare a unei misiuni care depășește lumea aceasta, o misiune care vine de la Dumnezeu, misiune recunoscută ca atare de milioane de credincioși. În concluzie, între Biserică și media există un pariu, pariul unui respect reciproc care, găsit, e nevoie să fie și cultivat.

(Interviu publicat în Ziarul Lumina de Duminică din 25 august 2013, apărut sub semnătura lui Augustin Păunoiu)

Comentarii Facebook


Știri recente