Prepararea Marelui Mir continuă la Mănăstirea Antim din București

La Mănăstirea Antim din Capitală continuă astăzi, 30 martie, prepararea Marelui Mir. În această dimineață, au fost introduse plantele și vinul în 2 vase de 100 de litri, pentru a fi fierte. Pentru prepararea Marelui mir s-a folosit 120 de litri de vin și 20 de plante. Procesul durează până mâine când intr-un vas de 500 de litri va fi amestecat decoctul de astăzi, uleiul de măsline și mirodeniile, după cum a spus Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu.

În legătură cu ce-a de-a doua etapă de preparare a Marelui Mir, Înaltpreasfințitul Laurențiu a spus: „În cele două cazane s-a pus vinul și o mulțime de plante din cele 38 de ingrediente care fac parte din materiile folosite la pregătirea Marelui Mir. Acestea au fost puse pe rând. Apoi, noi am aprins focul, însă și aprinderea focului se face în rânduială liturgică. Încălzindu-se vinul preia toate aceste plante și se formează un decoct. Două ore se fierbe continuu amestecându-se cu palete mari în așa fel încât plantele acestea să nu se prindă de marginea cazanului. Iar după ce se va încheia perioada aceasta de pregătire el se lasă până mâine când, din nou, va fi aprins focul ca el să se fluidizeze. Decoctul acesta va fi amestecat cu untdelemnul de măsline care va fierbe în cazanul cel mare, unde se vor pune și celelalte ingrediente”, informează Radio TRINITAS.

Sfințirea Sfântului și Marelui Mir se va face în Joia Mare, la Catedrala Patriarhală. Slujba va fi oficiată de Întâistătătorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod.

Comentarii Facebook


Știri recente