Preotul Dumitru Furtună, istoriograful Moldovei de Nord

Preotul Dumitru Furtună face parte din galeria personalităților marcante ale primei jumătăți a veacului trecut. Slujitor smerit al altarului, profesor, fondator de școală, cercetător neobosit, acest ilustru cărturar și-a pus întreaga viață în slujba ridicării culturale, sociale și spirituale a zonei de nord a Moldovei.

S-a născut la Tocileni, un cătun aflat nu departe de Botoșani, pe 26 februarie 1890, în familia preotului Grigore Furtună. Rămas orfan de tată de foarte mic, a crescut la Mănăstireni, în casa bunicului său.

Școala primară a urmat-o la Botoșani, remarcându-se, încă de pe atunci, ca un elev eminent, preocupat de opera lui Creangă. A continuat studiile la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iași, absolvind ca șef de promoție, și la Facultatea de Teologie din București. Și-a finalizat strălucit studiile universitare, după ce pe durata acestora publicase deja mai multe lucrări, dintre care două editate de Academia Română.

Deși ar fi putut începe o frumoasă carieră universitară, tânărul teolog a preferat Dorohoiul, orașul său de suflet, apropiat de locurile în care se născuse, căci, așa cum aprecia cunoscutul pedagog Eugen D. Neculau într-un articol din revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei” (1967), „la terminarea facultății, luase hotărârea de a-și închina viața și activitatea pentru ridicarea Moldovei de Nord”.

Întemeietorul Seminarului Teologic din Dorohoi

În târgușorul de la marginea țării, ca și în întreg județul Botoșani, părintele Dumitru Furtună a făcut istorie. În Dorohoi a slujit vreme de 25 de ani la Biserica de lemn „Vârgolici”, pe care a restaurat-o din temelii, astăzi fiind reprezentativă pentru zestrea arhitecturală a orașului (monument istoric încă din 1915).

De numele său se leagă amenajarea primului local în care a funcționat un teatru în Dorohoi. „La sala-teatru jucau actori din București, cânta Enescu. Iar această sală era făcută din zestrea soției părintelui. În casa parohială în care locuiau era cenaclu literar”, a explicat pr. Cătălin Ifrim, parohul Bisericii de lemn Vârgolici și profesor la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.

Tot prin eforturile sale, Gimnaziul „Grigore Ghica” avea să fie transformat în liceu, în prezent unul dintre cele de elită din județul Botoșani. De asemenea, a contribuit la înființarea Școlii de fete „Regina Maria” din Dorohoi. Prin neîncetatele sale eforturi s-a înființat, la Șendriceni, lângă Dorohoi, Școala normală de băieți, instituție de învățământ de o înaltă ținută, ce a dat culturii românești nume mari: Alecu Ivan Ghilia (istoric) Alexandru Zub (istoric), Stelian Dumistrăcel (filolog), Ioan Caproșu (istoric), Ion H. Ciubotaru (etnolog și istoric literar).

Una dintre cele mai însemnate realizări ale sale rămâne însă înființarea seminarului teologic din Dorohoi. Încă din 1915, părintele Furtună a fost profesor de religie și istorie la Gimnaziul „Grigore Ghica” și apoi director al acestei instituții. Și-a dat seama de necesitatea formării preoților în această parte de țară, nu doar ca slujitori ai altarului, ci și ca „lucrători pe tărâmul culturii populare”, și, cu mari strădanii, a pus bazele unui astfel de for educațional și vocațional. Astfel, la 1923 și-a deschis porțile Seminarul teologic „Pimen Mitropolitul”, chiar sub conducerea părintelui Furtună. Instituția a funcționat timp de 10 ani și a scos șapte serii valoroase de absolvenți. Seminarul avea să-și redeschidă porțile abia în 1993, după 60 de ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Timp de 35 de ani a fost dascăl, dedicat profesiei, iubit și respectat de elevi și de urbea întreagă. Îi ajuta pe cei fără posibilități materiale, îi încuraja pe cei foarte creativi. A adăpostit în propria casă mulți elevi basarabeni, sprijinindu-i cu cele necesare învățământului seminarial.

Tot el a înființat Societatea culturală „Sf. Maria”, iar în locuința sa se țineau ședințe culturale. Alături de reputatul pedagog Eugen Neculau a pus bazele unei Universități Populare la Ungureni, în județul Botoșani, după modelul celei înființate de N. Iorga, la Vălenii de Munte.

A întreținut legături cu mari personalități ale vremii, a publicat mult și a adunat material enorm, cât să fie cercetat și exploatat „în trei vieți de om”. 208 lăzi cu documente au rămas în 1944 în subsolul casei în care locuia, însă la întoarcerea din refugiu nu a mai găsit decât un sfert din vastul material strâns într-o viață.

A murit pe 15 ianuarie 1965, în condiții mizere, copleșit de necazuri și de boli. „Comuniștii îi tăiaseră pensia, iar el își vindea manuscrisele ca să se întrețină. A murit în sărăcie, orb, la spitalul din oraș”, a povestit părintele Cătălin Ifrim.

A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Dorohoi. Astăzi, un bust așezat în curtea bisericuței de lemn, în care a slujit un sfert de veac, amintește de marele cărturar Dumitru Furtună.

Publicist harnic

În plan publicistic, părintele Dumitru Furtună a fost neobosit. Ca teolog și istoric a fost preocupat de problemele majore ale istoriei bisericești, una dintre cele mai apreciate lucrări ale sale fiind „Preoțimea românească în sec. XVIII” (1915). Convins fiind că paisianismul este cel mai important curent de reorganizare a mănăstirilor din Moldova, întrepinde o vastă cercetare, finalizată cu teza de doctorat „Ucenicii starețului Paisie la mănăstirile Cernica și Căldărușani”, o altă lucrare de căpătâi din vasta sa operă.

O preocupare deosebită a avut pentru literatura religioasă veche, aplecându-se mai ales asupra scrierilor originale și traducerilor cu conținut religios. De asemenea, a publicat un studiu despre lucrarea „De imitatione Christi” a lui Toma de Kempis. A scris mult și despre marile personalități ale clerului românesc: mitropolitul Veniamin Costachi, mitropolitul Iosif Naniescu, arhimandritul Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Popa Șapcă, Vasile Lucaciu. A cercetat și publicat lucrări despre începuturile seminariilor teologice de la Socola, Central (București), Argeș, Râmnic, Buzău. Nu poate fi uitat rolul său militant în introducerea limbii naționale în cultul divin.

Preotul Dumitru Furtună a abordat, totodată, și numeroase aspecte de teologie practică.

Unul dintre cei mai de seamă folcloriști ai țării

La fel ca preotul Simion Florea Marian în Bucovina, în Moldova de Sus părintele Dumitru Furtună a fost un folclorist pasionat, lăsând o importantă zestre publicistică și în acest domeniu: „Izvodiri din bătrâni” (1912, ediția I și 1947, ediția a II-a), lucrare premiată de Academie, „Vremuri înțelepte” (1913), o culegere de povestiri, snoave și legende, „Cântece bătrânești din părțile Prutului” (1927), cu 67 de balade. A scris mult și despre folcloriștii români, despre scriitorii populari, despre revistele de folclor. A adunat, de asemenea, un vast material etnografic.

(Documentar publicat în Ziarul Lumina din 28 mai 2013 sub semnătura Otilie Bălinișteanu)

Comentarii Facebook


Știri recente