Preotul Coriolan Buracu sub teroarea autorităților comuniste

Banatul se mândrește cu mari oameni de cultură și slujitori care au luptat pentru cauza românismului și au mărturisit credința strămoșească. Probabil cel mai cunoscut în zona Banatului montan este preotul Coriolan Iosif Buracu.

Acesta s-a născut la 15 mai 1888, pe Valea Almăjului, ca descendent al unei familii de grăniceri și preoți din localitatea Prigor. A făcut școala primară la Budapesta și Viena, apoi liceul din Blaj, respectiv Institutul Teologic din Caransebeș (1908-1911). După absolvirea teologiei, ca membru al Partidului Național Român, Coriolan Buracu devine un militant al cauzei românești din Banatul ocupat de austro-ungari. Manifestează și întreține o întreagă activitate gazetărească, încât la începutul Primului Război Mondial este arestat de autoritățile maghiare, în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca „spion al României și agitator pentru descompunerea monarhiei austro-ungare”. Ulterior, la 1918 semnează la Alba Iulia actul de unire al Banatului cu Regatul Român. Devine un simbol al unității românești din Banat. În perioada interbelică susține o întreagă activitate politică în cadrul Partidului Național Țărănesc, în calitate de senator sau deputat, fiind totodată confesor al Garnizoanei militare din Făgăraș. Slujește altarului și românismului deopotrivă. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este confesor, atât pe frontul din est, cât și pe cel din vest (în Ardeal), în cadrul unei divizii de vânători de munte, unde se distinge din nou și este ridicat la gradul de locotenent-colonel. După pensionare rămâne la Făgăraș unde, în calitatea de membru al delegației permanente a PNȚ, participă ca observator la alegerile din 1946. După numărarea voturilor declară PNȚ ca partid câștigător, însă comuniștii nu validează rezultatele. Începe să fie șicanat de autoritățile comuniste, hotărând să se retragă din viața politică. Considerat simbol al luptei naționale din Banat și apostol al Armatei Române, liderii țărăniști insistă ca el să activeze în continuare. Însă părintele Buracu este conștient că vârsta nu-i mai permite să se implice atât de mult în activitatea politică. Se retrage în localitatea natală, unde slujește, de multe ori participând la comemorarea eroilor din cele două războaie mondiale. Se întâlnește cu vechi prieteni din lupta politică de odinioară. Autoritățile comuniste veghează, considerând că preotul Buracu reorganizează vechile cadre țărăniste. Cu aceste suspiciuni, la 14 octombrie 1948, Securitatea Oravița îl arestează, în timp ce prăznuia hramul familiei sale. Este condamnat la un an de închisoare de către Tribunalul Militar Timișoara, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

După eliberare se stabilește la fiica sa din București. Trăiește retras, rememorând activitatea sa în slujba românismului și a Bisericii strămoșești. Cu toate acestea, în noaptea Adormirii Maicii Domnului a anului 1952 este arestat din nou. După o anchetă la București, bătrânul luptător și mărturisitor este trimis într-o detenție administrativă, pentru 60 de luni, la muncă silnică la Canal, în înjositoarea „brigadă a hoților”, adică a preoților, de la Valea Neagră. Este eliberat la 27 iunie 1953. Revine la București, unde la 11 februarie 1964 trece la cele veșnice. La 14 octombrie 1981 este reînhumat lângă biserica în care fusese botezat, la Prigor.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 2 august 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente