Cursurile de perfecționare pentru slujitorii sfintelor altare din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei se desfășoară, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Epifanie, la Seminarul teologic monahal ‘Sfântul Epifanie al Ciprului’ de lângă Mănăstirea Rătești. Săptămâna aceasta, la cursurile de perfecționare participă preoții din Protopopiatul Focșani II, județul Vrancea, și din Protopopiatul Mărăcineni, județul Buzău. În cadrul acestor cursuri, se susțin referate despre Sfântul Botez și despre Sfânta Cununie, urmând ca aspectele mai importante, conexe cu aceste două teme mari, să fie dezbătute în cadrul întălnirilor de seminarizare. Cursurile preoțești sunt conduse de părintele Costică Panaite, consilier cultural al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și părintele Alin Balica, secretar eparhial.
‘La aceste cursuri participă preoți de toate vârstele, iar săptămâna aceasta, se întâlnesc slujitori ai altarelor din cele două județe ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Acest lucru este îmbucurător pentru că se pot cunoaște și rezolva probleme pastoral-misionare din zone diferite, preoții mai tineri învățând din experiența celor mai în vârstă. Scopul principal al acestor cursuri este de a îndepărta orice inovații în cult și totodată de a contribui la reîmprospătarea și îmbogățirea cunoștințelor teologice pe care slujitorii sfintelor altare le-au dobândit în anii de studii sau în timpul slujirii la parohii’, a declarat pentru Ziarul Lumina, părintele Adrian Ionescu, consilier relații media al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.