Preoții Protopopiatului Piatra Neamț, în conferință la Durău

Prima serie din sesiunea de toamnă a întrunirilor preoțești ‘Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei și viața de familie’ s-a întâlnit în perioada 14-16 septembrie la Centrul cultural-pastoral ‘Sfântul Daniil Sihastrul’ Durău, potrivit „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Cei 120 de preoți din Protopopiatul Piatra Neamț au participat joi și vineri dimineață la Sfânta Liturghie. Conferința a fost organizată de Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

Întrunirea preoților din Protopopiatul Piatra Neamț a debutat miercuri seara la Centrul cultural-pastoral Durău, fiind prezidată de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După cum ne-a relatat pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, joi și vineri dimineață, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit alături de un sobor de preoți Sfânta Liturghie. Participanții au abordat cele două teme ale Anului omagial al Tainei Sfântului Botez și al Sfintei Cununii, discutând pe grupe și prezentând concluziile în plen. Tema cu titlul ‘Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei și viața de familie’ a fost susținută joi, 15 septembrie, de pr. Mihai Jitaru de la parohia Țepeșeni. Lucrarea a evidențiat problemele cu care familiile tinere se confruntă în zilele noastre: consumul de alcool sau droguri, adulterul, divorțul și sărăcia.

‘Trebuie să-i facem pe miri și pe nași să înțeleagă că Taina Nunții nu este numai un obicei pe care trebuie să-l împlinească mirii, ci implică o mare responsabilitate. Enoriașii de toate vârstele trebuie să participe la orele de cateheză, iar în posturile de peste an trebuie îndemnați să se spovedească. De asemenea, credincioșii trebuie îndemnați să se roage în particular, dar mai ales să participe la sfintele slujbe săvârșite în biserică. Astfel se poate forma viitorul Bisericii și al societății’, a spus pr. Mihai Jitaru.

După un scurt filmuleț au avut loc discuții pe grupe (scopurile Căsătoriei, necesitatea pregătirii duhovnicești a mirilor, rânduiala Cununiei), apoi prezentarea concluziilor în plen, în prezența Înalt Preasfințitului Teofan. Referatul cu tema ‘Taina Sfântului Botez – Provocări pastorale actuale’ a fost expus de pr. Ioan Apreotesei, slujitor la Biserica ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ din Piatra Neamț, care a concluzionat: ‘Preotul, în lucrarea sa, trebuie să reliefeze permanent faptul că, fiind un dar divin, fiecare viață poartă sacralitatea în intimitatea arhitecturii ei psiho-somatice, alături de chemarea, de dorul de a participa la sfințenia divină, pentru că are capacitatea de a reflecta prezența și măreția lui Dumnezeu în adâncimile ei’. Ieri-dimineață, după prezentarea unui film, au avut loc discuții pe grupe, care au fost urmate de concluzii.

Comentarii Facebook


Știri recente