Preotii misionari de caritate din Arhiepiscopia Iasilor s-au intrunit la Protopopiatul Pascani

Cu acest prilej, cei 27 de preoti de caritate care isi desfasoara activitatea in spitale, centre sociale si penitenciare au analizat activitatea desfasurata in anul 2005. Amanunte despre intrunirea de astazi ne-a oferit parintele Dumitru Paduraru, preot misionar de caritate la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi: ‘In sala de conferinte a Protopopiatului Pascani, judetul Iasi, a avut loc sedinta cu preotii misionari de caritate din Arhiepiscopia Iasilor. Particularitatea muncii acestor preoti consta in aceea ca isi desfasoara activitatea in spitale, azile, unitati militare sau in penitenciare. In Arhiepiscopia Iasilor sunt un numar de 27 de preoti de caritate. Organizatorii acestei sedinte au fost parintele Dan Ioan, preot misionar de caritate la Spitalul municipal din Pascani, si Protopopiatul Pascani, prin gazda foarte primitoare, parintele protopop Pavel Postolachi. Sedinta a inceput cu rugaciunea ‘Imparate ceresc’ si binecuvantarea, sedinta care a fost prezidata de catre parintele inspector Mihai Prodan. Parintele inspector a salutat pe cei prezenti, preotii misionari din judetele Botosani, Neamt si Iasi si a facut o trecere in revista a activitatilor pe plan social-filantropic, care a avut loc de la ultima sedinta la Botosani, la sfarsitul lui noiembrie anul trecut. Referatul cu tema ‘Violenta domestica si HIV/SIDA. Atitudini si provocari contemporane in pastoratia preotilor’ a fost sustinuta de catre parintele Teacu Sebastian Eugen, preot misionar de caritate la Centrul pentru batrani ‘Sf. Parascheva’ din Iasi’.

Unul dintre principalii organizatori ai sedintei de astazi este parintele Dan Ioan, preot misionar de caritate la Spitalul municipal din Pascani. Parintele Dan Ioan ne-a spus ca face demersuri pentru scoaterea unei reviste care sa-i ajute pe bolnavi sa constientizeze cauzele spirituale ale bolilor. ‘Deja am facut demersuri pentru scoaterea unei reviste aici, la biserica noastra, revista care se va numi ‘Hristos-Doctorul’. Acest nume este ales pentru faptul ca Doctorul Hristos este Cel care tamaduieste ranile sufletesti care, nevindecate la timp produc boala, suferinta si multe necazuri trupului. Putem spune ca exista o buna colaborare, incat suntem sprijiniti de Consiliul director al Spitalului in toate demersurile pe care noi le facem legate de Biserica, in toate demersurile pe care noi le facem de activitate sociala si filantropica in Spitalul municipal din Pascani’, a concluzionat parintele Dan Ioan.

Comentarii Facebook


Știri recente