Preoții din spitalele din București s-au întâlnit la Patriarhie

În Sala „Conventus” a Palatului patriarhal, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-au desfășurat ieri, 4 august a.c., lucrările Cercului pastoral al preoților din spitalele din București. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă, la care au participat cei 45 de preoți slujitori în capelele spitalelor din Capitală. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis seria dezbaterilor în cadrul cărora au fost prezentate următoarele referate: „Sensul teologic al suferinței și al vindecării – argumente din Sfânta Scriptură”, prezentat de părintele Tudor Ciocan, urmat de cel al părintelei Teodorescu Posea, intitulat „Sensul teologic al suferinței și al vindecării – mărturii ale Sfinților Părinți”. Ultima prelegere cu subiectul „Sensul teologic al suferinței și al vindecării – mărturii din experiența preoților din spitale” a fost prezentat de către preotul Ionuț Badea, slujitor la capela Spitalul de Endocrinologie „Constantin Parhon”. În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat: „În spital, există multă suferință astăzi. De aceea, trebuie multă sensibilitate pentru a înțelege suferința și pentru a o alina și, în același timp, pentru a-i da un sens folositor mântuirii noastre. Dorim ca, după conferințele organizate cu preoții slujitori în spitale, să publicăm o carte folositoare bolnavilor și medicilor. O carte argumentată în tematica ei pe baza Sfintei Scripturi și a învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, dar și pe experiența pastorală, duhovnicească a preoților care intră în contact zilnic cu bolnavii, cu durerea lor. Sunt mulți oameni care, atunci când se află în suferință, își pun întrebarea: «De ce tocmai eu? Oare sunt cel mai păcătos, sunt cel mai rău dintre oameni?». Apostolii și Părinții Bisericii au dat răspunsul la aceste întrebări. Dar acest răspuns trebuie explicitat și adaptat contextului cultural în care trăim. Avem de-a face cu o dimensiune foarte profundă a vieții, suferința care în Hristos-Domnul nu a fost evitată, ci transfigurată, asumată”, a spus Părintele Patriarh. În cadrul întâlnirii, au fost discutate și alte probleme referitoare la activitatea liturgică, pastoral-misionară și socială a preoților de spital.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr.179/ 5 august 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente