Premiul de Excelență pentru Preasfințitul Emilian Lovișteanul la Gala Premiilor Etalon

Săptămâna trecută a avut loc prima ediție a Galei Premiilor Etalon, desfășurată, în premieră, la Teatrul ‘Anton Pann’ din Râmnicu Vâlcea, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.

În cadrul galei, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a primit Premiul de Excelență pentru activitatea desfășurată pe parcursul anului 2010 în promovarea credinței și tradițiilor românești, precum și punerea în valoare a spiritualității românești și așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Râmnicului.

Premiul acordat înseamnă recunoașterea activității și a rezultatelor Preasfinției Sale în promovarea valorilor spiritual-culturale din primul an de slujire arhierească. Cu aceeași ocazie, Corala ‘Sfântul Antim’ a Catedralei arhiepiscopale a Râmnicului a fost premiată cu Premiul de Excelență pentru contribuția la continuarea tradiției de cânt și dirijat coral în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, iar dirijorul coralei, profesorul Marian Stroe, a fost felicitat pentru buna organizare a activității coralei, desfășurată în anul 2010. Printre invitații de onoare la acest eveniment au fost prezenți Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, maestrul dr. Cristian Mihăilescu, regizor la Opera din Brașov, și Felicia Filip, soprană la Opera Națională Română.

Comentarii Facebook


Știri recente