Premii pentru copiii Parohiei Nașterea Domnului din Cluj

Preoții slujitori și enoriașii Parohiei ‘Nașterea Domnului’ din Cluj-Napoca au oferit diplome și daruri elevilor care au solicitat anul trecut cărți de la biblioteca parohiei. Evenimentul a avut loc duminică, după Sfânta Liturghie, și a fost ultimul din cadrul proiectului parohial ‘Luna credincioșilor’, informează „Ziarul Lumina”. Elevii Școlii ‘Constantin Brâncuși’ și ai Liceului ‘Gheorghe Șincai’ au împrumutat anul trecut cărți recomandate în bibliografia școlară, iar acum au fost răsplătiți cu diplome și icoane. Acțiunea promovează lectura în rândul copiilor, un instrument important în formarea lor intelectuală.

Biblioteca parohiei are un fond de publicații de 8.000 de volume (literatură religioasă, beletristică, literatură pentru copii, istorie, geografie, filosofie, critică și estetică literară, dicționare, enciclopedii, periodice) și este deschisă oricărui cititor. Majoritatea cărților sunt donate de credincioși, iar copiii sunt beneficiarii direcți. Biblioteca funcționează la demisolul bisericii, existând și posibilitatea de a fi citită, zilnic, și presa religioasă.

Comentarii Facebook


Știri recente