Premierea participanților la concursul Alege Școala! din Parohia Troianu, Rm. Vâlcea

La Parohia Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea, duminică, 25 martie 2012, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie ce s-a săvârșit în biserica cea veche, cu hramul „Buna Vestire”. După cum ne informează arhiram.ro, momentele de sărbătoare la care au luat parte enoriașii din cartierul Copăcelu au fost îmbogățite prin premierea, la sfârșitul Sfintei Liturghii, a copiilor care au participat la Concursul național de creație „Alege Școala!”. Cei doi preoți slujitori ai parohiei, Părintele paroh Florin Mihael Popa și Părintele Mihail Pretorian i-au premiat pe copii oferindu-le acestora câte o diplomă și premiile achiziționate prin intermediul proiectului.

S-a menționat importanța desfășurării activităților catehetice cu tinerii, dar și cu adulții în cadrul fiecărei parohii, credincioșii fiind invitați să-i sprijine pe cei doi preoți în organizarea acestor activități.

Ctitorul bisericii „Buna Vestire” a Parohiei Troianu este Pr. Ștefan Constantinescu (1859 – 1919), care în anul 1883, împreună cu enoriașii, au adus această biserică cu hramul „Buna Vestire” din localitatea Bălcești, județul Argeș. În perioada 1943-1944, Pr. Zamfir Bîrsan împreună cu primarul comunei Ocnele Mari Ilie Constantinescu și enoriașii au contribuit la restaurarea bisericii. Biserica a fost tencuită din nou, turla refăcută și adăugată tinda închisă cu geam, aceasta fiind și pictată. În 1968-1969, Pr. Vețeleanu Gheorghe, ajutat de enoriași, măresc interiorul bisericii și restaurează pictura din tindă.

Comentarii Facebook


Știri recente