Pregătiri pentru Sărbătoarea Sfântului Stelian

În numai câteva zile, pe 26 noiembrie, creștinii ortodocși îl vor cinsti pe Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor. În Capitală, un fragment din moaștele sale se află la Biserica „Lucaci”. Credincioșii sunt așteptați aici să se închine și să participe la slujbele dedicate hramului.

„Sfântul Cuvios Stelian a trăit în Paflagonia, acolo s-a retras în pustie, a trăit în schimnicia aceasta a pustnicilor cu viață de sine, dar izbucnirea în țara sa de baștină a unei molime foarte puternice și care răpea mamelor foarte mulți copii a făcut ca unele dintre acestea să meargă în disperare la acest sfânt cuvios și să-l roage să le ajute. Rugăciunile Sfântului au făcut rugăciunea aceasta a tămăduirii nu numai a copiilor mamelor care au mers la el, dar și a tuturor copiilor din ținutul Paflagoniei, motiv pentru care el a intrat în tradiția ortodoxiei într-un mod cu totul deosebit. Este un sfânt cuvios îmbrăcat în haine monahale, deoarece a fost călugăr, dar care poartă în brațe un copil în scutece”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Florin Șerbănescu de la Biserica „Sfântul Stelian” Lucaci din Capitală.

Duminică, în ajunul hramului, va fi organizată o procesiune cu sfintele moaște.

„Procesiunea va începe la orele 16:00 și de aceea adunarea credincioșilor este bine să se petreacă înainte de această oră. Procesiunea se va desfășura pe străzile de la Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, pe strada Romulus, Parfumului, Anton Pann și până în Bulevardul Unirii și apoi pe Bulevardul Unirii până la intersecția cu strada Mircea Vodă. În continuare, se va merge de pe strada Mircea Vodă până la intersecția cu strada Logofăt Udriște și înapoi la biserică. În timpul procesiunii vom cânta troparul sfântului și alte cântări duhovnicești, vom rosti condace și icoase din Acatistul Sfântului Stelian. Racla cu sfintele moaște va fi așezată spre închinarea credincioșilor în fața bisericii”, a mai explicat Pr. Paroh Florin Șerbănescu.

Biserica „Sfântul Stelian” – Lucaci a fost construită în 1736 și îl mai are ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. În curtea lăcașului se află și mormântul cunoscutului autor de proverbe și compozitor Anton Pann.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…