Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica I din Postul Mare

Icoana arată adevărul și frumusețea Ortodoxiei

Duminica I din Postul Mare (a Ortodoxiei), Ioan 1, 43-51

„În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea și a găsit pe Filip și i-a zis: vino după Mine. Și Filip era din Betsaida din orașul lui Andrei și al lui Petru. Filip a găsit pe Natanail și i-a zis: am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege și au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanail i-a zis: Din Nazaret poate să fie ceva bun? Și Filip i-a răspuns: vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanail venind către Dânsul și a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleșug! Natanail L-a întrebat: De unde mă cunoști? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-a Natanail și I-a zis: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului.”

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica I din Post este consacrată dreptei credințe sau Ortodoxiei. Această sărbătoare datează din anul 843 când s-a hotărât la Constantinopol că Duminica I din Post trebuie să fie închinată mărturisirii dreptei credințe și amintirii faptului că Biserica Ortodoxă s-a luptat pentru cinstirea sfintelor icoane împotriva celor care huleau și distrugeau icoanele. Ei au fost numiți iconoclaști sau distrugători de icoane.

Sfintele icoane nu sunt doar o podoabă în biserică, adică un mijloc estetic de a înfrumuseța biserica. Sfintele icoane fac parte din mărturisirea dreptei credințe, încât nimeni nu poate fi ortodox dacă nu cinstește sfintele icoane. Ele nu se adaugă la credința ortodoxă ca o anexă, ci exprimă credința ortodoxă într-o formă completă, nu numai sub formă de mărturisire a credinței ca mijloc de pomenire sau memorie vizuală, ci și sub formă de rugăciune ca cinstire a sfântului al cărui chip este zugrăvit pe icoană.

Modul în care Biserica a ales pentru noi astăzi citirile din Apostol și Evanghelie ne arată semnificația profundă a dreptei credințe. Apostolul, ales din capitolul al XI-lea al Epistolei Sfântului Pavel către Evrei, ne arată că, de fapt, credința este darul de-a vedea pe Cel nevăzut. Credința este o anticipare a împărăției cerurilor, o pregustare a ei. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune că ea este o dovadă a celor nevăzute și o arvună a celor făgăduite, sau încredințarea celor nădăjduite, adică o vedere anticipată a lui Dumnezeu în împărăția cerurilor și o confirmare a darurilor nevăzute pe care Dumnezeu ni le dăruiește pentru mântuirea noastră. Evanghelia pe care o auzim astăzi confirmă ceea ce se spune în lectura Apostolului din această duminică. Când Mântuitorul Iisus Hristos Se întâlnește cu Filip și Natanail arată că El este cunoscător de suflete, că El cunoaște oamenii pe care nu i-a mai întâlnit niciodată înainte. Prin aceasta, Evanghelia ne arată că există mai multe cunoașteri, nu numai cunoașterea prin simțuri, ci și cunoașterea prin duh, cunoașterea sufletului omului, cum ni se spune în Evanghelie despre Natanail: „Iată israelitean în care nu este vicleșug”. Cunoașterea locului unde el a stat sub smochin fără ca Domnul Iisus Hristos să îl vadă cu ochii fizici, trupești, evidențiază că Mântuitorul are și o altă cunoaștere sau vedere decât cea pe care o avem noi, și anume cunoașterea în duh. Iar această cunoaștere duhovnicească o dăruiește El celor care cred în El. Când Natanail îl mărturisește pe Iisus că El este Fiul lui Dumnezeu, deși Filip îi spusese că L-a găsit pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret, atunci se realizează trecerea de la cunoașterea după simțuri la cunoașterea duhovnicească sau la cunoașterea cerească. Drept răsplată, Mântuitorul îi spune: „De acum veți vedea cerurile deschise și pe îngerii lui Dumnezeu înălțându-se și coborându-se peste Fiul Omului”.

Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos ne deschide intrarea în împărăția cerurilor

Ce învățăm din această Evanghelie? În primul rând, că numai mărturisirea dumnezeirii lui Hristos ne poate deschide cerurile, intrarea în împărăția cerurilor. „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui”, ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (10, 9). Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos este dreapta credință. Când Petru a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu cel Viu, Mântuitorul i-a spus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea”(Matei 16, 18), adică pe piatra mărturisirii celei adevărate, și anume că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și „îți voi da ție cheile împărăției cerurilor”, adică puterea pocăinței și a iertării păcatelor. Iată cum dreapta credință deschide cerurile, iar în Evanghelia de azi, lui Natanail și nu numai lui, ci tuturor celor care mărturisesc pe Hristos ca fiind Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, El le spune: „Veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu înălțându-se și coborându-se peste Fiul Omului”. Atât în cazul lui Natanail, cât și în cazul lui Petru, dreapta credință a deschis cerurile. Natanail a văzut un om limitat în spațiu, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat, necuprins. A văzut un trup de om trecător, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci, pe Cel netrecător, pe Fiul lui Dumnezeu Cel ceresc. A văzut trup din oase și carne, dar a mărturisit pe Cel nevăzut. Aceasta este Ortodoxia sau dreapta credință. Nu mărturisim ceea ce vedem cu ochii trupești, ci ceea ce este dincolo de vederea ochilor trupești. Mărturisim ceea ce vedem cu ochii duhovnicești ai credinței stabilite de Biserica Sfinților Apostoli. De aceea, credința este o vedere dincolo de vederea trupească, dincolo de vederea fizică. Mântuitorul a mai spus: „Veți vedea îngerii înălțându-se și coborându-se peste Fiul Omului”. Îngerii reprezintă slujitorii cerești ai lui Dumnezeu care fac legătura între cer și pământ, între Biserica din ceruri și Biserica de pe pământ; duc rugăciunile noastre în cer și aduc binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei ce se roagă Lui. Hristos este Împăratul împărăției cerurilor, îngerii sunt slujitorii Lui, dar ei, îngerii, slujesc împreună cu noi, oamenii, când noi ne rugăm pe pământ. Ei înconjură pe Împăratul Cel nevăzut de ochii trupești, dar văzut ca Dumnezeu adevărat cu ochii credinței. Iată de ce noi, când mărturisim că Iisus Hristos nu este un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu Celui veșnic și nevăzut, Care S-a făcut Om văzut, din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, începem să ne îndreptăm spre împărăția cerurilor, cea veșnică, netrecătoare și nelimitată, a Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Cine nu cinstește icoana nu mărturisește Întruparea Fiului lui Dumnezeu

Deși în Vechiul Testament nu se pictau icoane, acest lucru s-a făcut în mod excepțional, și anume chipuri de heruvimi, care au fost așezați în templu, de o parte și de alta a chiotului, pentru a arăta că Dumnezeu Cel ceresc este prezent acolo pe pământ. Acești doi heruvimi prefigurau sau preînchipuiau pe cei doi îngeri de la mormânt care vor binevesti Învierea Domnului Iisus Hristos femeilor mironosițe, venite la mormântul Lui.

În general, Vechiul Testament interzicea confecționarea de chipuri din materie, pentru că Dumnezeu încă nu luase chip de om. Dar este semnificativ faptul că Mântuitorul Iisus Hristos nu mai repetă, când enumeră poruncile Vechiului Testament, două dintre ele, cea referitoare la chip, (Să nu-ți faci chip cioplit) și cea privitoare la sâmbătă, pentru că sâmbăta va fi înlocuită cu duminica, întrucât Hristos Domnul era și Domn al Sâmbetei, adică deasupra ei. Iar interdicția de a nu reprezenta ceva ceresc în materie a fost abolită pentru că acum, după Întruparea sau Înomenirea lui Dumnezeu, nu mai există pericolul de a confunda pe Dumnezeu cu idolii. După ce Fiul lui Dumnezeu Cel necuprins și nevăzut a luat chip de om, S-a făcut cuprins în trup omenesc și S-a făcut văzut, nu numai că putem să pictăm icoane, ci suntem obligați să o facem, pentru a mărturisi Întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, cine nu cinstește icoana nu mărturisește Întruparea. În acest înțeles, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Ceea ce am auzit cu urechile noastre despre Cuvântul vieții”. Fraza era comună și în Vechiul Testament, dar la ea el adaugă „și ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții aceea vă vestim și vouă ca și voi să aveți împărtășire cu noi, iar părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul” (I Ioan, 1, 1-3). Deci, la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu se adaugă vederea Cuvântului lui Dumnezeu.

„Mare este taina creștinătății! Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume și S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16) ne spune și Sfântul Apostol Pavel. Dar Dumnezeu a devenit Om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască prin har, a coborât pe pământ și în pământ, ca pe omul pământean să-l înalțe la viața cerească veșnică. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului, pentru ca oamenii să poată deveni fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1, 12).

Dreapta credință sau credința ortodoxă înseamnă nu doar că apostolii au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, ci L-au și văzut, au văzut slava Lui pe Tabor, au văzut Răstignirea Lui pe Cruce, au văzut slava Învierii și a Înălțării Sale. Pe Cruce au văzut desfigurarea lui Hristos prin suferință din cauza păcatelor lumii, iar la Înălțare au văzut slava Lui, la care ne cheamă și pe noi oamenii.

În icoană se întâlnește istoria cu veșnicia, în lumina împărăției cerurilor

Așadar, Ortodoxia este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu Care devine Om pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască, să ne sfințească. Sfinții Părinți ne arată că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut, Cel veșnic S-a făcut Om pentru ca pe noi să ne mântuiască. A luat trup pământesc ca nouă să ne dăruiască duh ceresc, S-a coborât la noi pe pământ pentru a ne înălța pe noi la ceruri, S-a împărtășit de viața noastră amestecată cu moartea, ca să ne dăruiască viața Lui cea fără de moarte. Iar acest adevăr îl vedem în icoană. În icoană noi nu pictăm doar trupul lui Hristos văzut cu ochii trupești, ci pictăm și slava Sa sugerată de nimbul sau aureola din jur, dar și de fondul luminos al icoanei care este de aur. Pictăm deodată trupul care a fost văzut cu ochii trupești, dar și slava sau lumina necreată care nu se vede cu ochii trupești, ci numai cu ochii credinței.

Deci, icoana este de fapt mărturisirea completă a Ortodoxiei. Ea ne arată pe Hristos, pe Maica Domnului, pe îngeri, pe prooroci, pe sfinții apostoli, pe martiri și pe cuvioși ca trăind veșnic în împărăția luminii celei netrecătoare, a luminii celei necreate care nu se vede cu ochii trupești, ci numai cu ochii credinței, atunci când Dumnezeu dăruiește celor smeriți darul acesta de a vedea încă din lumea aceasta lumina cea netrecătoare a împărăției cerurilor.

Icoana – chemare sau invitație permanentă la rugăciune

Iată de ce icoanele nu se pictează oricum și de către oricine, ci numai de cei care au binecuvântarea Bisericii, care cunosc bine credința Bisericii, se roagă și sunt mărturisitori ai dreptei credințe. Icoana ortodoxă este Evanghelie pictată, cuvânt-simbol vizibil, care îndeamnă la comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, pentru că în fața icoanelor ne rugăm. Noi nu privim icoanele din biserică ca și cum ar fi piese de muzeu. Icoanele sunt o chemare sau o invitație la rugăciune, sunt un semn al prezenței rugăciunii sfinților pentru noi și împreună cu noi, iar icoana Mântuitorului este confirmarea făgăduinței Lui: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor.” (Matei 28, 20) Când intrăm duminica în biserică, Hristos Cel în-viat ne întâmpină prin icoana Învierii Sale, așa cum a întâmpinat în ziua Învierii Sale pe femeile mironosițe și le-a zis: „Bucurați-vă… Nu vă temeți” (Matei 28, 9-10). Fiecăruia dintre noi, în duminicile și sărbătorile când venim la biserică și sărutăm icoana Mântuitorului, El ne spune tainic: „Bucurați-vă. Nu vă temeți”. Icoana este expusă în biserică și în casele noastre ca să mărturisim dreapta credință, credința ortodoxă care ne duce la mântuire sau viață veșnică în împărăția cerurilor, credința ortodoxă care ne cheamă la sfințenie și la comuniunea cu toți sfinții lui Dumnezeu.

Această Duminică a Ortodoxiei se află în Postul Sfintelor Paști, în urcușul nostru spre Înviere, pentru ca să ne arate că dreapta credință înseamnă și dreapta viețuire, adică lepădarea de păcat prin post și rugăciune, prin spovedanie, pe de o parte, și căutarea sfințeniei, pe de altă parte.De aceea, ne pocăim mai mult și ne împărtășim mai des în această perioadă, ne lepădăm de păcate și ne unim cu Hristos Cel Unul Sfânt.

Ortodoxia nu este o simplă teorie sau o convingere intelectuală, că Dumnezeu există undeva, ci Ortodoxia este legătura noastră vie cu Hristos, în Biserica lui Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Petru spune: „Pe El, fără să-L fi văzut, îl iubiți; intru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor” (I Petru 1, 8-9).

Aceasta arată de ce Duminica dreptei credințe este și duminica bucuriei. Icoanele ne arată bucuria rugăciunii, a prezenței Mântuitorului, a Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinților, a tuturor credincioșilor care se află în rugăciune.

Frumusețea Ortodoxiei este lumină și bucurie în Duhul Sfânt, iar sfinții ne cheamă la sfințenie. Când vedem mulțimea sfinților pictați în icoane înțelegem mai bine ce este Ortodoxia. Ea nu este individualism, care izolează persoanele, nici colectivism, care nivelează persoanele, ci fiecare sfânt are un nume și un chip distinct, după cum fiecare persoană a Sfintei Treimi are un nume și un chip distinct. Această comuniune de persoane face ca Biserica să fie, așa cum a spus foarte frumos un teolog francez, Olivier Clément, o comuniune de chipuri personale: „Le christianisme est la religion des visages”. Creștinismul este religia chipurilor personale, a fețelor persoanelor, a persoanelor în comuniune, nu doar religia cărților sfinte.

„Eu nu cinstesc materia, ci pe Acela Care din iubire pentru mine S-a făcut materie, pe Iisus Hristos”

Văzând icoanele sfinților în Duminica Ortodoxiei ne bucurăm. Ne bucurăm că a triumfat dreapta credință, adică iubirea lui Dumnezeu pentru oameni arătată în Iisus Hristos. Sfinții pictați în icoane sunt pentru noi dascăli și prieteni. Dascăli, pentru că atunci când vedem chipul lor și auzim ce se spune despre viața lor învățăm mult și ne întărim în credință. Prin câte necazuri, încercări și ispite n-au trecut ei și, totuși, au rămas credincioși lui Hristos! Văzând pilda și chipul luminos al sfinților ne încurajăm și noi când trecem prin încercări și necazuri. Dar sfinții nu sunt numai modele pentru noi, ci sunt și rugători pentru noi. Ei se roagă pentru noi și împreună cu noi. Biserica nu cinstește, în icoană, materia icoanelor, ci cinstește persoanele reprezentate pe icoane. Sfântul Ioan Damaschinul spunea: „Eu nu cinstesc materia (icoana), ci pe Acela Care din iubire pentru mine S-a făcut materie, pe Iisus Hristos”. Noi nu cinstim lemnul și hârtia sau vopseaua din icoane, ci persoanele sfinților reprezentați în icoană. Deci, în icoane cinstim persoanele sfinte reprezentate pe ele. De ce astăzi se iese în procesiune cu icoanele sfinților? Ca să vedem că sfinții ne arată două lumini unite în chip nedespărțit: dreapta credință și dreapta viețuire.

De aceea, Apostolul Pavel spune: „Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu dacă nu caută sfințenia. Iar primul pas în dobândirea sfințeniei este mărturisirea dreptei credințe și lepădarea de păcate prin pocăință, prin spovedanie, iar apoi împărtășirea cu Sfintele Taine. Prin aceasta ne sfințim viața și primim har ca să facem fapte bune. Iar căutând sfințenia, așa cum au căutat-o sfinții, ne bucurăm de mântuire și comuniunea sfinților din împărăția Preasfintei Treimi. Amin.(Articol apărut în ziarul ‘Lumina de Duminică’ din data de 21 februarie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente