Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Iubirea față de Dumnezeu ne aduce iertare de păcate

Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Marcu 10, 32-45

‘În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: Iată, ne ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la dânsul Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, și I-au zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care-l beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez, vă veți boteza. Dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacov și pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.’

Luca 7, 36-50

‘În vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Și răspunzând, Iisus a zis către el: ‘Simone, am să-ți spun ceva’. ‘Învățătorule, spune’, zise el. ‘Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?’ Simon, răspunzând, a zis: ‘Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.’ Iar El i-a zis: ‘Drept ai judecat’. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: ‘Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.’ Și a zis ei: ‘Iertate îți sunt păcatele’. Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: ‘Cine este Acesta care iartă și păcatele?’ Iar către femeie a zis: ‘Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.”

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evangheliile rânduite de către Biserică pentru a fi citite în duminica a V-a sunt ca o lumină pentru sufletul nostru în această perioadă a Postului Mare. Avem două citiri din Evanghelie care se explică în felul următor: până în secolul al XI-lea, în duminica a V-a din Post nu era pomenită și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ci era o duminică în care accentul se punea pe smerenie. De aceea, prima Evanghelie, cea după Sfântul Evanghelist Marcu (10, 32-45), ne arată cererea celor doi ucenici ai Domnului Hristos, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, de-a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui, în slava Lui, tocmai în momentul în care Mântuitorul vorbea despre viitoarele Sale pătimiri, și anume că Fiul Omului va fi dat pe mâna păgânilor și pe mâna mai-marilor cărturarilor și fariseilor care Îl vor batjocori, Îl vor omorî, iar El, Fiul Omului, va învia a treia zi.

Dorința de slavă a ucenicilor este temperată de smerenia Domnului

Deși vorbea despre suferință și moarte, doi dintre ucenicii Săi I-au cerut ca unul să stea de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga Lui întru slava Lui, ceea ce, desigur, a mirat și a supărat pe ceilalți ucenici, deoarece li se părea prea mare dorința de slavă și prea puțină smerenia pe care ar fi avut-o în sufletul lor frații Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Însă Mântuitorul Iisus Hristos îi întreabă: ‘Puteți voi oare să beți paharul pe care-l beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?’ Iar ei, neînțelegând suficient de bine la ce se referă Mântuitorul, au răspuns cu entuziasm: Putem! Atunci Mântuitorul a profețit că, într-adevăr, ei vor bea paharul pe care-l va bea El și se vor boteza cu botezul cu care Se va boteza El, și anume vor trece prin suferințe (iar Sfântul Apostol Iacov va trece și prin încercarea mare a mărturisirii credinței cu prețul muceniciei). Paharul suferinței și botezul sângelui despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi prefigurează în ele taina săptămânii Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Biserica a rânduit să mențină lectura veche din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, lectură care vorbește despre Pătimirile viitoare ale Mântuitorului, Răstignirea și Moartea Sa, dar și despre Învierea Sa.

Totuși, pentru cinstirea Sfintei Maria Egipteanca, a fost adăugată și o lectură din Evanghelia după Luca, unde se vorbește de femeia păcătoasă care plângea pentru păcatele ei și care a primit iertare de la Mântuitorul Iisus Hristos. De fapt, Evanghelia aceasta se citește la ziua de pomenire a unei cuvioase. Deci există o legătură între pocăința din Evanghelia a doua, cea după Luca, și pocăința Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Această alegere se explică prin faptul că Biserica a păstrat din Evanghelia după Marcu îndemnul Mântuitorului la smerenie, zicând: Puteți bea paharul pe care Eu îl beau, puteți să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu (adică cu botezul sângelui sau al muceniciei), dar a ședea de-a dreapta Mea și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit (Marcu 10, 40) , adică aceasta va fi un dar din partea lui Dumnezeu Tatăl.

Logica puterii și logica slujirii

Prin această precizare, Mântuitorul deschide mințile ucenicilor Săi și continuă zicând: ‘Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci să slujească’. Astfel, Mântuitorul răstoarnă sau schimbă logica lumească a stăpânirii asupra altora prin logica sfântă a slujirii celor mai mici ca rang și autoritate.

Deci Mântuitorul inversează logica puterii ca folosire a altora în interes propriu, într-o logică a dăruirii de sine altora. Dacă ești mai mare într-o comunitate trebuie să ai grijă de viața celorlalți, de mântuirea celor mulți. Vedem deci că Mântuitorul îndeamnă pe ucenicii Lui să nu caute slavă, spre deosebire de alții, prin superioritate impusă, ci să caute slujire sfântă, smerită, să nu caute o putere care domină, ci să promoveze o iubire care slujește, care ajută pe alții să crească spiritual în iubire smerită, ca să dobândească mântuirea sau unirea cu Dumnezeu Cel smerit și milostiv. Deci Biserica a păstrat lecturile vechi din tradiția ierusalimiteană a Postului Mare și a adăugat pe parcurs o semnificație în plus la unele duminici, cum au fost și Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, și anume aceea de a ne îndemna și mai mult la sporirea vieții duhovnicești.

Perioada Postului Mare, școală a pocăinței și a smereniei

Ceea ce leagă cele două Evanghelii de astăzi este smerenia. Smerenia pe care Mântuitorul o recomandă ucenicilor Săi, atât prin pilda vieții Sale, cât și prin cuvântul Său, precum și smerenia femeii păcătoase care își plânge păcatele, pentru a se elibera de ele.

Ridicarea sufletului din moartea păcatului se face prin smerenie și pocăință, adică prin lacrimile pocăinței. Atât Evanghelia de astăzi cât și pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca au ca scop comun îndemnul la pocăință, la pregătire pentru înviere spirituală, la curățirea de păcate prin Taina Pocăinței sau a Spovedaniei și a primirii iertării păcatelor.

În mod deosebit, din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca reținem că Mântuitorul Iisus Hristos, ca dumnezeiesc duhovnic, are o altă gândire decât gândirea oamenilor obișnuiți. Simon fariseul care L-a invitat pe Mântuitorul Iisus Hristos în casa Lui, când a văzut că femeia păcătoasă plânge și șterge cu părul capului ei picioarele Mântuitorului și le unge cu mir de mare preț, gândea în inima sa, cum zice Evanghelia, adică în cugetul său, că dacă Iisus ar fi prooroc ar ști ce fel de femeie este această femeie păcătoasă.

Numai Iisus, Dumnezeu-Omul, cunoaște omul în realitatea lui adâncă și în vocația lui ultimă

Deci, pe lângă faptul că Simon fariseul osândea pe această femeie păcătoasă, care nu avea nume bun, el judeca indirect și pe Mântuitorul Iisus Hristos, reproșându-I că nu ar cunoaște ce fel de femeie este ea. Simon cunoștea faptul că ea este o femeie păcătoasă, întrucât reputația ei negativă nu era ascunsă nimănui. Iisus Domnul însă cunoștea mai mult și mai bine decât Simon. Mântuitorul cunoștea nu doar faptele rele sau păcatele femeii, ci și sincera ei dorință de schimbare a vieții sale păcătoase, pocăința ei sinceră pentru a se elibera de un trecut apăsător, de o conștiință încărcată de mulțimea păcatelor. Nu știm ce gândea femeia păcătoasă care-și plângea păcatele, pentru că gândul ei se exprima în lacrimi și în gesturi smerite de pocăință, dar și în gesturi de prețuire și respect profund față de Mântuitorul Iisus Hristos. Putem presupune că ea auzise de Iisus Cel milostiv Care vindecă oamenii, îi iartă și îi recuperează, îi vindecă sufletește și trupește, le redă demnitatea și speranța mântuirii. Numai așa se explică faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, la sfârșitul Evangheliei de astăzi, îi spune femeii păcătoase: ‘Iertate îți sunt păcatele tale!’, iar apoi adaugă: ‘Mergi în pace, credința ta te-a mântuit!‘ Hristos Domnul nu a spus: pocăința ta te-a mântuit, ci credința ta te-a mântuit. Așadar, pocăința este foarte valoroasă și necesară numai dacă izvorăște din credință, și anume din credința că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Care poate ierta păcatele. Deci, prin pocăința ei sinceră și smerită, femeia păcătoasă mărturisea implicit și faptul că Iisus Domnul poate ierta păcatele și că, de fapt, El nu este simplu om, ci este Dumnezeu-Omul, Care a venit să ierte păcatele oamenilor, să-i mântuiască, să le schimbe viața, din viață căzută în păcat într-o viață sfântă plină de virtuți.

Cinstirea adusă Mântuitorului Hristos de femeia păcătoasă este mult mai mare decât atenția acordată Lui de Simon fariseul

Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscător și al gândurilor oamenilor, nu doar al faptelor acestora, zice: ‘Simone, un cămătar avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari, o sumă imensă, și altul 50, și i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult pe cel care le-a iertat datoria?’ Desigur, era logic și era evident răspunsul lui Simon, și anume: cel care a fost mai datornic și căruia i s-a iertat datoria, acela va iubi mai mult pe cel care l-a iertat. Cu alte cuvinte, cel care datora 500 de dinari, acela va iubi mai mult pe cămătarul care i-a iertat datoria. Apoi Mântuitorul continuă acest dialog duhovnicesc cu Simon fariseul, care se considera mai bun, mai drept decât alții, spunându-i: Tu M-ai invitat la tine, dar nu ai respectat tradiția iudaică, nu Mi-ai dat apă să mă spăl pe mâini și pe picioare, iar femeia aceasta Îmi spală picioarele cu lacrimile ei și le șterge cu părul capului ei și varsă mir de mare preț pe picioarele Mele. Cu alte cuvinte, deși tu o consideri păcătoasă, ea Mă cinstește pe Mine mai mult decât Mă cinstești tu, deși tu ești gazdă. Desigur, lipsa de răspuns a lui Simon fariseul sau tăcerea lui arată că el a înțeles mustrarea înțeleaptă, dar directă, pe care Mântuitorul i-a adus-o.

După ce-l învață pe Simon fariseul să fie smerit și să nu judece repede pe alții, Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind pocăința femeii păcătoase, îi spune: ‘Iertate sunt păcatele tale’, ceea ce a surprins pe cei prezenți, deoarece numai Dumnezeu iartă păcatele oamenilor. Și El apoi i-a zis ei: ‘Credința ta te-a mântuit! Mergi în pace!’ Din Evanghelia iertării femeii păcătoase vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos recuperează pe cei pierduți, ridică pe cei căzuți și dăruiește iertare și demnitate celor care sunt aspru judecați și disprețuiți de cei ce se consideră mai buni și mai drepți decât alții. Trebuie precizat că atunci când Mântuitorul spune despre această femeie ‘i s-a iertat mult acesteia pentru că a iubit mult’, El nu se referă la iubirea pătimașă a femeii păcătoase, ci la iubirea ei smerită ca recunoștință pentru Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce poate ierta păcatele și vindeca sufletele celor pocăiți.

Vedem din Evanghelia de astăzi că orice om căruia i s-a iertat mult de către Dumnezeu trebuie să iubească mult pe Dumnezeu, pentru că iertarea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește este expresia iubirii Lui infinite pentru noi, milostivirea Sa pentru noi. Iar la milostivirea Lui trebuie să răspundem cu smerită recunoștință și iubire fiască.

Mirul păcătoasei – podoaba Bisericii

Deci femeia aceasta păcătoasă, deodată cu pocăința ei pentru păcate, arată și recunoștință față de Hristos. Pocăința se exprimă prin lacrimi, iar recunoștința, prin mirul de mare preț, care aici simbolizează toate darurile scumpe și frumoase pe care le aducem noi la biserică: veșminte sfinte, icoane sfinte, candele, vase sfinte, biserici noi zidite cu bucurie, biserici vechi restaurate cu grijă și cu respect pentru valorile transmise de înaintași. Toată podoaba Bisericii este simbolic mirul nostru de mare preț pe care îl aducem noi, păcătoșii, ca să cinstim cu el picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, după pilda femeii păcătoase care s-a pocăit pentru păcatele ei, dar și după pilda femeilor mironosițe, care, când s-au întâlnit cu Hristos Cel Înviat, s-au închinat Lui în tăcere și I-au cuprins picioarele Lui în semn de smerenie multă și prețuire (cf. Matei 28, 9).

Marii păcătoși, dascăli ai pocăinței pentru întreaga Biserică

Orice dar aducem în biserică, îl aducem Mântuitorului Hristos, pentru că El este pururea prezent în Biserică și ne întâmpină pe noi aici (cf. Matei 28, 20). Femeia păcătoasă care se pocăiește devine un mare dascăl pentru noi toți, și anume, prin pocăința ei sinceră, prin smerenia ei desăvârșită, întrucât ea nici nu ridică ochii la cer, nici nu-L privește pe Mântuitorul în față, fiindcă nu îndrăznește, ci doar plânge și udă cu lacrimi picioarele Mântuitorului, în timp ce adaugă mirul de mare preț, unind astfel pocăința și recunoștința: pocăința pentru păcate și recunoștința pentru iertare. Acestea sunt luminile Evangheliei de astăzi, care ne vorbește despre femeia păcătoasă.

Probabil că Simon fariseul cunoștea bine viața acestei femei, cunoștea mulțimea păcatelor ei, dar Mântuitorul Iisus Hristos nu a mai amintit păcatele ei atunci când ea se pocăia cu lacrimi multe. El nu a mai amintit trecutul ei întunecat și tulburat, pentru că vedea mai mult limpezimea lacrimilor ei ca lacrimi sincere ale pocăinței. El n-a mai amintit trecutul ei căzut în păcate, pentru că vedea mai întâi dorința ei de ridicare din păcat. El n-a mai pomenit rutina lipsită de sens a păcatelor ei repetate, pentru că vedea mai întâi un început bun în viața ei. Nu știm ce anume a determinat această femeie să vină la Iisus. Este un mare mister, o mare taină, cum a lucrat harul lui Dumnezeu în conștiința acestei femei. De ce L-a căutat ea pe Iisus în casa lui Simon fariseul, de ce a venit ea acolo și de ce a început ea să plângă la picioarele lui? Desigur, există un posibil răspuns tainic și anume: întrucât sfințenia lui Hristos s-a întâlnit cu păcătoșenia femeii, ea a simțit cât de mare este prăpastia sau vidul între ea, păcătoasa, și El, Hristos Cel Sfânt. Suferința vidului ei spiritual o îndrepta spre Iisus în Care se afla plinătatea iubirii milostive.

Această femeie, care a auzit că Iisus din Nazaret a intrat în casa lui Simon fariseul, vine aici, pentru că ea căuta ceea ce nimeni nu îi putea dărui, și anume iertarea de păcate. Aici vedem cât de mare este puterea harului lui Dumnezeu care lucrează prin Taina Pocăinței, astfel încât marii păcătoși care se pocăiesc, care își schimbă radical viața, pot deveni dascăli ai pocăinței pentru întreaga Biserică. Mai înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu vede doar păcatul în femeia păcătoasă care se pocăiește, ci vede ceea ce este mai profund în om decât păcatul, și anume dorința de ridicare din păcat și posibilitatea de schimbare și înnoire a vieții, tocmai pentru că păcatul, deși ne-am obișnuit cu el, este străin omului, creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt.

Prin spovedanie, post, rugăciune și lacrimi se înnoiește haina de lumină harică a Botezului nostru

Când omul se pocăiește, chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt din el se reînnoiește, asemenea unei icoane vechi de aur care, din cauza timpului, a prafului, a fumului, se înnegrește, se urâțește, dar când se spală sau se curăță icoana își regăsește frumusețea cea dintâi. Tot așa și omul păcătos, când își spală păcatele prin lacrimile pocăinței, prin spovedanie, prin post și rugăciune, prin îndreptarea de la faptele rele spre fapte bune, atunci își reface frumusețea cea dintâi a chipului lui Dumnezeu în om, își spală haina de lumină harică de la Botez.

În Evanghelia acestei Duminici vedem ce înseamnă a fi un penitent sau un om care se pocăiește și își plânge păcatele. Pocăința înseamnă mai întâi regretul sau căința pentru păcat și invocarea sau cererea milostivirii lui Dumnezeu ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să-și schimbe viața în bine. Astfel, pocăința apare ca un pod, ca o punte între starea de păcătoșenie care ne depărtează de Dumnezeu și starea de curăție sau sfințenie care ne apropie de Dumnezeu Cel Unul Sfânt.

Cuvioasa Maria Egipteanca, mireasă a Împărăției Cerurilor

Evanghelia care ne vorbește despre pocăința femeii păcătoase este baza pentru a înțelege mai bine viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În plus față de păcătoasa din Evanghelia după Luca, viața Mariei Egipteanca ne arată că ea, după 47 de ani de pocăință pentru cei 17 ani de trăire în păcate și în patimi trupești, nu doar a primit iertarea ca femeia din Evanghelia de astăzi, ci a devenit o sfântă, plină de lumina harului dumnezeiesc. Atât de mult au ajutat-o pocăința, nevoințele și rugăciunile pe Cuvioasa Maria Egipteanca, încât, așa cum se spune, în Viața ei scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în secolul al VII-lea, uneori, când se ruga, se ridica de la pământ în lumină sau trecea Iordanul mergând pe apă ca pe uscat. Aici, vedem că Biserica Ortodoxă, în această perioadă a Postului Sfintelor Paști, arată că, oricât de păcătos ar fi un om, bărbat sau femeie, pocăința și rugăciunea, fapta bună și postul nu numai că-l ridică la starea dinainte de păcat, ci mai sus, îi aduce sfințenia, ca dar de la Dumnezeu. Maria Egipteanca, o femeie care în tinerețe se lupta cu păcatul desfrânării, a fost pricină de cădere pentru mulți bărbați atunci când păcătuia cu ei. Acum însă, ea este pricină de ridicare, prin pilda ei, pentru mulți oameni păcătoși. Ea, care înainte era o prostituată a păcatului, a devenit mai târziu, după cum spun cântările de la Utrenia duminicii acesteia, o mireasă a Împărăției Cerurilor. Iată, aceasta este puterea pocăinței pentru păcate în care lucrează de fapt harul milostivirii lui Dumnezeu, care se dăruiește nouă pentru multa pocăință, pentru smerenia care vine din multele nevoințe ale celor ce se pocăiesc. Legătura dintre această Duminică, a Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca și săptămânile următoare din Postul Mare, care ne îndreaptă spre suferințele, spre pomenirea Răstignirii, Morții și Învierii Mântuitorului, ne cheamă la lucrarea duhovnicească de răstignire și moarte a păcatelor și patimilor din noi, pentru a dobândi învierea sufletului din păcat și bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Răstignit și Înviat, Care Se dăruiește nouă tainic, când postim, ne pocăim, ne rugăm, săvârșim fapte bune și ne împărtășim mai des cu Sfânta Euharistie, cu Trupul și Sângele Domnului.

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să simțim și noi cum mulți oameni păcătoși care s-au pocăit au devenit sfinți și ne ajută și pe noi, nu numai prin pilda vieții lor, ci și prin rugăciunea lor. De aceea, azi noi nu doar admirăm viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ci ne și rugăm ei zicând: Cuvioasă Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne mântuim, spre slava lui Dumnezeu și bucuria Sfinților! Amin! (Articol apărut în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 21 martie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente