Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a II- a după Paști (a Sfântului Apostol Toma)

Biruința credinței asupra îndoielii

Duminica a II-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma)

Ioan 20, 19-31

‘Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Deci și alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui.’

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din duminica de după sărbătoarea Învierii Domnului este Evanghelia Duminicii numită Duminica Tomii pentru că al doilea personaj principal în această Evanghelie, pe lângă Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plină de înțelesuri duhovnicești sau semnificații spirituale pentru viața Bisericii în general și pentru viața fiecărui creștin în special.

Biserica trăiește din credința Apostolilor, iar modul în care Apostolii au arătat credința lor în Iisus Hristos cel Înviat este lumina credinței Bisericii. Evanghelia ne arată că în seara zilei Învierii Sale Mântuitorul Iisus Hristos a intrat prin ușile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi adunați de frica iudeilor și a stat în mijlocul lor și le-a zis: ‘Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi’ (Ioan 20, 21-22). Toma însă nefiind de față la prima arătare a Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi a zis mai târziu: ‘Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui nu voi crede’ (In. 20, 25). De aceea, pentru a-l încredința pe Toma de realitatea învierii Sale ca și pe ceilalți ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o dată Apostolilor Săi, trecând, de asemenea, prin ușile încuiate și stând în mijlocul lor le-a zis: ‘Pace vouă’, dar acum S-a adresat în mod deosebit lui Toma zicându-i: ‘Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fii necredincios, ci credincios’. (Ioan 20, 27)

Hristos, Domnul vieții și Dumnezeu adevărat

Mântuitorul, într-un mod pedagogic sau pastoral și pe un ton de mustrare, i-a arătat lui Toma realitatea sau adevărul Învierii Sale din morți printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morți. În momentul în care Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus și urma rănii pe care a lăsat-o lancea care I-a străpuns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat, ci a spus ceva mai mult: ‘Domnul meu și Dumnezeul meu’ (Ioan 20, 28). Adică Toma a mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul sau Stăpânul vieții și Dumnezeu adevărat. Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins coasta Mântuitorului Înviat din morți el s-a atins de ‘osul dumnezeirii Sale’. Deci, Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci și dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut și L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său înviat, a atins trupul limitat și a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul cel creat sau zămislit din Fecioara Maria și a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat.

Îndoiala poate fi vindecată

Deși, la început, Sfântul Toma s-a îndoit, îndoiala lui a fost biruită sau vindecată în sensul că el a devenit un mărturisitor puternic al adevărului Învierii Mântuitorului și al dumnezeirii Sale. Ca atare, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Toma: ‘Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!’ (Ioan 20, 29), adică fericiți sunt cei ce n-au văzut cu ochii trupului, dar au crezut. Deci credința nu este o vedere fizică, trupească, prin simțuri, ci este o vedere spirituală, cunoașterea realităților spirituale nevăzute și netrecătoare.

Mântuitorul Iisus Hristos îi fericește pe cei ce au această putere sau capacitate spirituală de a cunoaște cele nevăzute, de a vedea dincolo de vederea fizică, corporală. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune : ‘Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice’ (II Corinteni 4, 18). Dumnezeu, fiindcă este netrecător și nemărginit, nu poate fi văzut cu ochii noștri trupești sau fizici limitați. Însă sufletul care este luminat de credință poate vedea dincolo de vederea fizică.

Evanghelia de astăzi se termină cu învățătura sau concluzia cea mai profundă referitoare la credință. ‘Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui’ (Ioan 20, 31).

Răsplata pentru credință, viața veșnică

Evanghelia nu se referă doar la credința și convingerea lui Toma, ci se referă la toți cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut Care S-a făcut văzut prin întrupare pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Iar rodul credinței în El este viața veșnică. De aceea, când mărturisim credința în Iisus Hristos și în Învierea Lui noi ne-am decis deja că dorim să avem viață veșnică. Noi credem în Dumnezeu nu pentru ca să ne meargă mai bine aici în lume, să avem un avantaj trecător, ci noi credem în Dumnezeu, în Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veșnic în iubirea Lui, adică să primim viața veșnică în comuniune cu El și cu Preasfânta Treime. Aceasta este concluzia Evangheliei de astăzi. Deși multe alte minuni a făcut Iisus, nu s-a scris despre toate minunile Sale, ci doar despre o parte din ele. Așadar, scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credința Bisericii, iar cine crede în Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat ca fiind, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu, acela are viață veșnică. Scopul credinței este, deci, acela de-a iubi și dobândi viața veșnică. Credința nu este o simplă convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legătură vie între credincios și Dumnezeu, iubitorul de oameni.

Credința nu este o așteptare pasivă, ci și o pregustare spirituală a Împărăției cerurilor prin rugăciune și iubire jertfelnică

Aceasta ne-o spune Sfântul Apostol Pavel zicând: ‘Credința este încredințarea celor nădăjduite și dovedirea celor nevăzute’ (Evrei 11, 1). Deci ea este o pregustare a unor realități promise și o dovedire a unor daruri sfinte nevăzute cu ochii trupești. Prin urmare, vedem că, de fapt, credința este o relație, o legătură vie cu Dumnezeu Care ne promite ceva și ne dăruiește în arvună bucuria comuniunii cu El: ‘Gustați și vedeți că bun este Domnul’ (Psalmi 33, 8). Toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Împărăția cerurilor, din bucuria lui Hristos Cel Înviat din morți. De unde știm noi aceasta? De la Sfântul Apostol Petru. Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? ‘Pe Iisus Hristos fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită’ (I Petru1, 8).

‘Îl iubiți deși nu-L vedeți, credeți în El deși nu-L vedeți acum, dar crezând vă bucurați în El cu o bucurie negrăită’, mai presus de orice exprimare în cuvinte și preaslăvită, adică o bucurie care vine din slava lui Dumnezeu, de la Hristos Cel Înviat din morți și înălțat întru slava cerească. Aceasta înseamnă bucurie negrăită și preaslăvită, bucuria slavei Învierii Sale. Apoi, Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: ‘Dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor’ (I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte el spune: Recompensa sau răsplata pentru credința voastră este mântuirea sufletelor voastre, adică unirea voastră cu Dumnezeu. Îl iubiți pe Cel pe care nu l-ați văzut, credeți în Cel pe care nu-L vedeți, dar vă bucurați întru El cu bucurie negrăită și preaslăvită. Deși nu Îl vedem cu ochii trupești, Îl simțim, prin credință, cu toată inima și cu toată ființa noastră. Iar când se stabilește legătura noastră cu El prin credință, prin rugăciune și prin fapte bune, prezența lui Hristos în viața credinciosului aduce multă bucurie negrăită și preaslăvită. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662), în secolul al VII-lea, a vorbit despre virtutea credinței pe care o consideră a fi puterea de legătură, energia care înfăptuiește unirea desăvârșită, nemijlocită, imediată și mai presus de înțelegere a credinciosului, a celui ce crede, cu Dumnezeu Cel crezut. Este, deci, foarte clar că pentru Sfinții Bisericii credința nu este simplă convingere intelectuală, ci o putere duhovnicească care înfăptuiește legătura între cel care crede și Dumnezeu Cel crezut. În această legătură nevăzută trăim noi, în legătura vie între noi credincioșii și Dumnezeu Cel nevăzut, dar prezent real. Iar prezența Lui în om este roditoare de bucurie negrăită și preaslăvită în viața noastră zilnică încă începând din lumea aceasta, de pe pământ. De aceea, Mântuitorul spune: ‘Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’ (Ioan 11, 25). Chiar dacă moare cu trupul, va fi viu cu sufletul. Iată cum credința aceasta ca legătură vie dintre credincios și Dumnezeu în care credem este lumina vieții Bisericii pe pământ și arvuna vieții celei veșnice și pregustarea bucuriei preaslăvite din Împărăția Preasfintei Treimi.

Credința, un dar ce trebuie cultivat

În Duminica Tomii trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul credinței. Credința este un dar. Dumnezeu dăruiește tuturor oamenilor acest dar, însă nu toți oamenii îl cultivă. Toți oamenii sunt chemați la mântuire, pentru că ‘Dumnezeu dorește ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină’ (I Timotei 2,4). Pentru faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, ca Persoană veșnic vie (cf. Facere 1,26), el are deja pusă temelia pentru legătura sa cu Dumnezeu, legătură personală, inteligentă și iubitoare sau afectivă. Totuși, nu toți oamenii cultivă acest dar al legăturii lor posibile cu Dumnezeu. Mulți oameni nu merg cu gândirea lor până la capăt ca să se întrebe cine a făcut cerul și pământul, soarele și luna, aerul și apa de care oamenii beneficiază pentru a exista, ci se poartă în creația lui Dumnezeu ca și când Dumnezeu nu ar exista. Dacă însă noi nu vrem să comunicăm cu Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există. Cei care comunică totuși cu El prin rugăciune, prin credință și prin fapte bune, aceia primesc încă din lumea aceasta bucuria cea negrăită și preaslăvită a credinței lucrătoare prin iubire. Aici, pe pământ, uneori primim bucurie adesea printre necazuri, printre încercări, și o primim doar ca pe o arvună, însă în Împărăția lui Dumnezeu o vom primi în plinătate, mai ales după învierea cea de obște, când și trupul omului va participa la bucuria veșnică a sufletului său.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar al credinței întrucât suntem fericiți dacă am crezut, deși nu am văzut cu ochii trupești, ci am văzut cu ochii sufletești adevărul Învierii lui Hristos. De aceea, noi cântăm duminica: ‘Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim’.

Răspunsul la predicarea Evangheliei este credința noastră

Noi credem că Hristos-Domnul a înviat pentru că Sfinții Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupești pe Hristos Cel Răstignit și Înviat. Credința vine din auzirea Evangheliei, iar apoi ea se confirmă și se luminează prin bucuria prezenței lui Hristos Cel Înviat în inima celui care crede. Aici vedem legătura tainică dintre predica Evangheliei ca propunere a adevărului credinței și răspunsul sau acceptul nostru în credință ca mărturisire: ‘Cred, Doamne, și mărturisesc’. Mai întâi ascultăm Evanghelia și apoi mărturisim Crezul. De la cine am învățat noi aceasta? De la femeile mironosițe și de la Sfinții Apostoli. Femeile mironosițe au fost cele dintâi persoane care au crezut în Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat vestea cea bună a Învierii Lui predicată de către înger la mormânt. ‘Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor purtătoare de aromate)… Mergeți și spuneți ucenicilor Lui…’ (Marcu 16, 6 – 7). Cea dintâi vestire privind Învierea lui Hristos fost făcută de îngerii de la mormânt către femeile mironosițe. Ele însă n-au spus: Ne îndoim, nu credem, ci au auzit și au crezut. Apoi s-au întors spre casă cu bucurie și cu teamă, teamă de mister, de neobișnuit, și bucurie pentru vestea cea bună pe care au auzit-o și care a rodit în inima lor multă credință. Au crezut din auzire pentru că li s-a vestit Evanghelia Învierii de către înger. Iar pe când se întorceau ele spre Ierusalim, pe neașteptate, L-au întâlnit pe Însuși Domnul Hristos Cel Înviat, Care le-a zis: ‘Bucurați-vă, nu vă temeți’. Credința lor venită din primirea Evangheliei a fost confirmată de întâlnirea lor cu Iisus Hristos Cel Înviat. Evanghelia ne spune că atunci când ele L-au văzut pe Iisus s-au închinat Lui, și au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui Hristos, pe când s-au închinat în fața Lui, femeile mironosițe au simțit că, de fapt, adevărul împărtășit lor de către îngeri prin predică, prin bună vestire, s-a confirmat prin întâlnirea cu Hristos Cel înviat. Și de atunci până astăzi tot așa se cultivă credința în viața Bisericii: auzim Evanghelia, credem în inima noastră adevărul ei și mărturisim cu glas tare în Crez, iar apoi ne întâlnim cu Hristos în Sfânta Euharistie.

Prin credință vedem pe Hristos Cel înviat prezent în Biserica Lui

Când intrăm în biserică duminica sărutăm icoana Învierii lui Hristos, pe care o găsim pe iconostasul mic din dreapta, ne întâlnim cu Hristos prin rugăciune și prin ascultarea Evangheliei, iar apoi, într-o formă sensibilă, ne întâlnim cu El în Sfânta Euharistie, primind Trupul și Sângele Lui, ca arvună a vieții și iubirii veșnice din Împărăția cerurilor. Ceea ce au trăit femeile mironosițe sau purtătoare de aromate, ceea ce au trăit ucenicii care l-au văzut pe Hristos înviat și au atins coasta Lui străpunsă, aceea se mărturisește și transmite de către Biserică. Din credința celor care L-au văzut cu ochii trupești pe Hristos Cel înviat ne întărim credința noastră văzându-L pe Hristos cu ochii sufletului sau cu ochii credinței.

De aceea putem spune ‘Învierea Lui Hristos văzând’ și Îi mulțumim Lui pentru darul cel mare al credinței ca mod de cunoaștere a prezenței Lui iubitoare în viața Bisericii și în viața noastră a fiecăruia. Prin urmare, să fim și noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, să fim și noi mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru oameni spre slava Lui și spre a noastră mântuire. Amin! (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 11 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente