Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a II-a din Postul Mare

Iertarea păcatelor – începutul vindecării de boli

Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) – Mc. 2, 1-12:

„În vremea aceea, a intrat iarăși în Capernaum după câteva zile și s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Și au venit la Dânsul, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ție păcatele tale! Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de față cugetau în inimile lor: De ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu? Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că așa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartă-se ție păcatele, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți poruncesc, scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit afară înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut așa ceva.”

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a II-a din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama,începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Țării Românești.

Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos în părțile unde astăzi se află schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El a învățat că sfinții, atunci când Dumnezeu voiește, pentru credința lor puternică și pentru multa lor rugăciune, pot pregusta și vedea duhovnicește, încă din viața pământească, slava sau lumina Împărăției cerurilor, care este o lumină necreată, netrecătoare sau neapusă, nevăzută acum cu ochii trupești, ci doar duhovnicește. Lumina aceasta s-a arătat și Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan la Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

Biserica a rânduit ca în această a doua duminică a Sfântului și Marelui Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama pentru a ne arăta că dreapta credință, prăznuită în mod deosebit în prima duminică a Postului Paștilor, nu este o credință teoretică, ci este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică din Împărăția Cerurilor. Numai dacă avem dreaptă credință și dreaptă viețuire, prin rugăciune și pocăință necontenită, ne luminăm sufletul și trupul, împărtășindu-ne de harul dumnezeiesc sfințitor și mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăției Preasfintei Treimi.

Sfinții, profeți ai Împărăției luminii necreate

Deci duminica a II-a din Postul Mare este duminica luminii duhovnicești necreate și veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupești, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinților, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumină necreată care se arată din interiorul sufletului omului rugător unit cu Dumnezeu, întrucât ea vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi. Această lumină necreată și veșnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este însăși prezența lui Dumnezeu în oamenii sfinți, drept-credincioși, smeriți și mult rugători.

Sfinții se luminează din prezența lui Hristos, Lumina lumii (cf. Ioan 8, 12), prin lucrarea Duhului Sfânt, și devin strălucitori, întrucât primesc în ei strălucirea prezenței lui Dumnezeu. Cei care mărturisesc dreapta credință, postesc, se pocăiesc plângându-și păcatele, se spovedesc, se împărtășesc cu Sfintele Taine și săvârșesc fapte bune, aceștia se luminează cu lumina despre care vorbește Sfântul Grigorie Palama în scrierile sale teologice, pe temeiul Sfintelor Scripturi și din experiența Sfinților.

În scrierile sale privind apărarea isihaștilor, adică a acelor monahi care se retrag în locuri liniștite pentru a se ruga necontenit, Sfântul Grigorie Palama arată că sfinții care se roagă permanent lui Dumnezeu sunt profeții Împărăției Cerurilor, întrucât pregustă sau văd cu anticipație, încă din lumea aceasta, prin bunăvoința lui Dumnezeu, slava veșnică a Împărăției Cerurilor.

Acum, în lumea noastră pământească, supusă stricăciunii din cauza păcatului, nu suntem pregătiți suficient ca să vedem în mod obișnuit această lumină sau slavă veșnică dumnezeiască, ci doar în mod minunat sau extraordinar, când Dumnezeu binevoiește să învrednicească pe cei smeriți și curați cu inima să primească, pentru câteva clipe, această slavă dumnezeiască și mai presus de lume. Totuși, Dumnezeu este prezent și lucrător în mod tainic în sufletele credincioșilor rugători, chiar dacă nu toți văd slava cerească în timpul vieții pământești. Însă când va veni Hristos întru slavă, El va arăta tuturor celor credincioși lumina Ierusalimului ceresc, care va lumina cerul nou și pământul nou, după cum ne spune cartea Apocalipsei. Atunci nu va mai fi soare și lună, pentru că lumea aceasta stricăcioasă va fi trecut, iar cetatea cea nouă care coboară din cer, adică noul Ierusalim, va fi luminată de prezența și slava lui Dumnezeu Însuși (cf. Apocalipsa 21,1-3 și 23).

Rugăciunea și pocăința înnoiesc haina de har a sufletului primită prin Botezul creștin

Prin pocăință, spovedanie și iertarea păcatelor, oamenii se apropie de Dumnezeu, se împărtășesc cu Sfintele Taine și simt cum se luminează sufletul și viața lor. Omul care se roagă mult cu smerenie are fața luminoasă și inima curată, reînnoindu-și astfel haina de lumină primită de la Botez. Timpul Sfântului și Marelui Post nu este o perioadă de autoînfometare sau de crispare voluntaristă, ci timp de curățire, de luminare, de creștere și de îmbogățire duhovnicească. În această perioadă adunăm mai multă lumină în suflet, lumină din rugăciune, pocăință și post, lumină din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din Viețile Sfinților pe care le citim și lumină din faptele bune pe care le săvârșim. Astfel, hrănim sufletul nostru cu lumina cea netrecătoare din Împărăția lui Dumnezeu, care este harul prezenței Preasfintei Treimi în viața noastră. Iată de ce Biserica Ortodoxă iubește atât de mult experiența sfinților. Sfinții pregustă sau primesc în arvună, încă din lumea aceasta, lumina slavei și bucuria negrăită a Împărăției lui Dumnezeu, după ce, adesea, au trecut prin necazuri, suferință, pocăință și despătimire. În această perioadă de post ne aducem aminte mai des că suntem botezați, întrucât pocăința este înnoirea Botezului, care se numește și „Luminare”, după cum ne arată rugăciunile din Liturghia Darurilor înainte sfințite care se săvârșește foarte des în Postul Sfintelor Paști. În această perioadă nu consumăm produse de origine animală, ci numai produse de origine vegetală, pentru că plantele sunt, în mare parte, rezultatul fotosintezei, al prelucrării luminii de la soare, iar când ne hrănim cu plante crescute din lumină, hrănim, de fapt, trupul cu lumina acumulată de la soare, deoarece ea devine simbol sau veșmânt pentru o altă lumină, lumina harului ceresc necreat și nevăzut, dăruit nouă de Dumnezeu prin rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie și săvârșirea faptelor bune.

Harul iertării ne face sănătoși sufletește

Evanghelia de astăzi ne arată, în mod deosebit, harul sau puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindecă un paralitic, numit slăbănog în limbajul evanghelic. Dar înainte de a-l vindeca pe acesta, Hristos Domnul îi spune: „Fiule, iartă-se ție păcatele tale!”, iar cei care au auzit aceste cuvinte au zis: „De ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu?” Însă Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: „Iartă – se ție păcatele tale”, pentru a arăta că El este nu numai om, ci este Dumnezeu-Omul și, ca atare, are această putere de a ierta păcatele, pe care o are numai Dumnezeu. Dar după Învierea Sa din morți, Hristos Domnul dăruiește și ucenicilor Săi această putere de a ierta păcatele, zicând: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23). Puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare. În cazul omului paralizat din Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul acestuia, întrucât era bolnav din cauza păcatelor sale, iar după aceea, Hristos Domnul îi spune bolnavului iertat: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!”

Boala, urmare a păcatului sau pedagogie divină

Prin urmare, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat și boală. Desigur, nu toate bolile sunt urmări ale păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu ne bizui numai pe sănătatea noastră trupească, pe forțele proprii, ci, mai întâi, pe ajutorul Lui! Dacă oamenii nu s-ar mai îmbolnăvi deloc, nu s-ar mai smeri, ori s-ar crede nemuritori, sau, mai grav, ar uita că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, pe care l-au primit și pe care trebuie să-l cultive, pentru care trebuie să mulțumească lui Dumnezeu – Dăruitorul vieții și al sănătății, „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, cum se spune în slujbele Bisericii Ortodoxe. Sănătatea nu este ceva care ni se cuvine în mod obligatoriu și nici nu dispunem de ea întru totul după propria voință, ci, în primul rând, sănătatea este, ca și mântuirea, dar de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel pătimea de o boală grea și s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu să-l vindece. Răspunsul de la Dumnezeu a fost: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Boala Sfântului Apostol Pavel era o pedagogie dumnezeiască ca să nu se mândrească pentru multele daruri duhovnicești pe care le-a primit de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan, Hristos-Domnul ne arată că un om orb din naștere s-a născut așa nu pentru că au păcătuit părinții lui, nici pentru că el însuși ar fi păcătuit, fiindcă nu putea să păcătuiască înainte de a se naște, ci s-a născut orb printr-o tainică lucrare a lui Dumnezeu: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, spune Mântuitorul, nu au păcătuit, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3). Prin urmare, nu trebuie să judecăm prea repede pe alții, socotind că orice boală este urmarea păcatului. Adesea boala poate fi o tainică pedagogie divină, o chemare tăcută, dar presantă, la înduhovnicire, la smerenie, la înțelepciune, la ferirea omului de primejdii și mai mari, mai precis, o chemare la căutarea mântuirii sufletului, deodată cu dorința de vindecare a trupului. Totuși, există și cazuri în care boala este în mod direct urmarea păcatului.

Mântuitorul Iisus Hristos, unicul Duhovnic și Doctor desăvârșit al vindecării omenirii bolnave

Nu știm ce păcate a săvârșit omul paralizat, dar vedem că Hristos Domnul este Duhovnicul și Păstorul de suflete, Care păstrează taina vieții ascunse a persoanei umane în suferință și nu judecă pe omul păcătos înainte de a-l ajuta când acesta caută vindecarea sau mântuirea. El spune celui bolnav doar atât: „Îți sunt iertate păcatele”, nu spune care păcate, când sau de ce au fost săvârșite. Vedem că Mântuitorul – Duhovnic, vindecător de suflete, eliberează pe om de un trecut întunecat și apăsător, pentru a-i oferi un nou viitor. Iar când ridică pe cineva din păcat și boală, Hristos – Duhovnicul nu-l umilește prin reproșuri, El vindecă direct și discret pe cel bolnav fără să-l judece și fără să divulge păcatele acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umană.

Raportul de părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc pe care îl vedem în Evanghelia vindecării slăbănogului din duminica a-II-a din Postul Mare ne îndeamnă la pocăință și ridicare din păcate, la vindecarea sufletului nostru de paralizia sau slăbănogirea lui, din cauza păcatelor pe care le-am făcut, cunoscute sau necunoscute altora, dar știute de noi și mai ales cunoscute de Dumnezeu Cel sfânt și Atotștiutor.

Rugăciunea pentru alții și ajutorarea lor ne arată taina Bisericii-comuniune

Evanghelia duminicii a-II-a din Postul Mare ne mai arată că Hristos Domnul iartă păcatele cuiva și îi dăruiește vindecare bolnavului ținând seama și de credința celor care aduc la El pe omul păcătos și bolnav.

Evanghelia după Sfântul Apostol Marcu ne spune: „Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: Fiule, iartă-se ție păcatele tale!” Din aceasta vedem cât de mare și de folositoare pentru noi este și credința altora, nu numai a noastră personală. Când credința noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, de mare folos ne sunt nouă rugăciunea și prezența celor care ne iubesc și au credință mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi și sănătate a sufletului mai bună decât a noastră. Aici vedem taina Bisericii. Acești patru oameni anonimi reprezintă Biserica slujitoare și milostivă, care se roagă nu numai pentru cei prezenți la rugăciunile ei, ci și pentru toți cei bolnavi, săraci, singuri, captivi, călători, pentru sănătatea și mântuirea oamenilor și pentru pacea a toată lumea.

Biserica se roagă pentru toți cei care au nevoie de ajutorul și mila lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să nu ne rugăm numai pentru sănătatea noastră, ci și pentru sănătatea altora, mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Vedem cât de folositor este să aducem la Hristos, la Biserică, și să ajutăm pe cei suferinzi, pe cei bolnavi, pe toți cei ce au nevoie de sprijinul nostru!

Păcătosul iertat devine un fiu duhovnicesc

În mod surprinzător, Mântuitorul Iisus Hristos îl numește pe acest om paralizat „fiule”, ceea ce nu era un lucru obișnuit. El a vindecat o mulțime de bolnavi, dar nu tuturor le-a spus „fiule”. Acestui bolnav, acestui om paralizat, însă, i-a spus „fiule”, după cum i-a spus femeii care avea scurgere de sânge de ani mulți: „Îndrăznește, fiică” (Luca 8, 48). Când Mântuitorul Iisus Hristos numește pe cineva fiu sau fiică înseamnă că a recunoscut credința acelei persoane. Deci prin însuși faptul că îl numește pe acest om paralizat fiu, adică fiu duhovnicesc, Mântuitorul vrea să spună că a citit în sufletul acestuia faptul că are multă credință și multă dorință de a fi vindecat, iar El îi arată iubirea părintească a lui Dumnezeu, iertându-l și vindecându-l.

Așadar, omului păcătos care se pocăiește, trecând prin suferință, Dumnezeu îi dăruiește harul înfierii. Astfel, omul iertat de Dumnezeu este un om înfiat prin har. Dintr-un rob al păcatului, harul iertător, vindecător și eliberator al lui Hristos face un fiu al credinței și al iubirii divine părintești!

Îndemn la fapte de milostenie

Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia iubirii, ne îndeamnă ca, pe lângă mărturisirea păcatelor, pe lângă spovedanie, să săvârșim și fapte bune, să ajutăm pe cei bolnavi să-și aline suferința, pe cei neștiutori să învețe care sunt binefacerile credinței, lumina iertării și a ajutorării frățești, să ne rugăm pentru toți oamenii pe care îi vedem că suferă de boală, de singurătate și de întristare. De fapt, cei patru oameni care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelie simbolizează, de asemenea, și pe toți medicii, asistenții medicali, preoții de caritate și pe toți oamenii care ajută pe cei suferinzi, de pildă părinți, prieteni, frați, vecini sau alții.

Să ne ajute Dumnezeu să ne rugăm și să lucrăm pentru vindecarea sufletelor și a trupurilor noastre și ale semenilor noștri, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor! Amin. (Articol publicat în ziarul ‘Lumina de Duminică’ din data de 28 februarie, 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente