Precizari privind articolul ‘Mitropolitul, bun de plata’

Sub titlul ‘Mitropolitul, bun de plata’, saptamanalul ‘Ieseanul’ a publicat in numarul 140 din 15-21 noiembrie un articol in care se afirma ca, daca va pierde procesul cu Ministerul Finantelor, Mitropolia Moldovei si Bucovinei ‘va scoate din sutane aproape doua miliarde de lei’ pentru plata unor impozite si taxe la stat. Cu privire la acest subiect facem urmatoarele precizari:

Prin procesul verbal nr. 9164 / 22 octombrie 2003, intocmit de catre Directia Generala a Finantelor Publice Iasi, s-a consemnat ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei ar avea de achitat la stat 551.617.248 lei reprezentand impozitul pe profit, respectiv 914.721.988 lei reprezentand dobanzi aferente impozitului pe profit. Mitropolia Moldovei si Bucovinei a contestat in contencios impunerea la plata a impozitului pe profit si a penalitatilor pentru nedecontarea in termen a acestuia, demonstrand faptul ca profitul obtinut din activitati economice a fost utilizat pentru sustinerea activitatilor social-filantropice ale Mitropoliei, acest punct de vedere fiind insusit si aplicat de catre Ministerul Finantelor Publice in Legea nr. 571 / 2003, art. 15, lit. ‘e’, privind scutirea de plata a impozitului pe profit pentru unitatile de cult.

Chiar daca aceste sume sunt contestate in continuare, prin notele de compensare intocmite de catre Directia Generala a Finantelor Publice Iasi privind rambursarea de TVA s-a achitat de catre Mitropolie suma de 1.090.009.255 lei dupa cum urmeaza: pe 26.03.2004 s-au achitat 349.355.496 lei, pe 16.12.2003 s-au achitat 189.036.511 lei, iar pe 03.12.2003 s-au achitat 551.617.248 lei. Diferenta de 376.329.981 lei va fi recuperata de catre Directia Generala a Finantelor Publice Iasi prin compensarea privind rambursarea de TVA pentru trimestrul III al anului 2004 pentru care a fost deja depusa documentatia.

In concluzie, Mitropolia Moldovei si Bucovinei nu are datorii la stat, prin procesul care se deruleaza in prezent Mitropolia urmand sa recupereze sumele deja achitate. Daca jurnalistii de la saptamanalul ‘Ieseanul’ ar fi facut o minima documentare ar fi obtinut, cu siguranta, aceste informatii. Din pacate, lipsa de profesionalism sau reaua intentie a dus la aparitia unui asa-zis articol, in fond o dezinformare impertinenta. Tonul ireverentios folosit la adresa unei institutii traditionale, respectata de majoritatea iesenilor, nu face decat sa-l discrediteze pe autorul articolului care incearca sa mascheze lipsa de competenta in domeniu prin nesarate figuri de stil. Ne intrebam daca nu cumva acest material este comandat de aceeasi persoana care a fost la originea publicarii in presa ieseana si a altor dezinformari cu privire la activitatile Mitropoliei. Este cu atat mai greu de inteles o astfel de atitudine cu cat Mitropolia Moldovei si Bucovinei a dat dovada de corectitudine si perfecta legalitate in desfasurarea activitatilor sale si de o transparenta remarcata de prestigioase institutii din mass-media. Mai constatam, in final, ca, intamplator sau nu, celelalte confesiuni nu fac niciodata subiectul unor astfel de articole.

Secretariatul Centrului Eparhial Iasi

Comentarii Facebook


Știri recente