Biserica Ortodoxă i-a pomenit astăzi, 1 iulie, pe Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Titan și-a sărbătorit cu acest prilej cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV.
„Sfinții erau originari din Arabia unde au învățat medicina și s-au stabilit în orașul Cir din Siria, în Antiohia, undeva la aproximativ 200 de km în nordul Ierusalimului. Și aici, pentru credința lor adâncă și pentru mila pe care au arătat-o față de bolnavi, Dumnezeu i-a învrednicit de darul acesta minunat al vindecărilor miraculoase. Și Dumnezeu le-a lăsat darul acesta toată viața, întrucât ei au refuzat într-un mod categoric toată viața să primească un bun material pentru darul acesta pe care l-au împărțit cu generozitate bolnavilor din vremea lor, împlinind în viața lor cuvintele cu care s-a încheiat Evanghelia de astăzi, ‘În dar ați luat, în dar să dați'”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
De la Parohia Icoanei din București au fost aduse, cu ocazia hramului, moaștele mai multor sfinți. Deși a fost zi de lucru, la Sfânta Liturghie au participat foarte mulți credincioși. După Sfânta Liturghie a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.