Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a făcut o vizită canonică la parohia Pătaș din protopopiatul Băile Herculane

Sute de credincioși au primit vizita Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la ceas de seară în parohia Pătaș din Protopopiatul Băile Herculane.

După oficierea slujbei de târnosire a bisericii din Borlovenii Vechi, Ierarh, preoți, credincioși tineri și vârstnici, au plecat în procesiune spre localitatea vecină, Pătaș, unde s-a săvârșit slujba de seară de către Întâistătătorul Eparhiei, informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.

Cu acest prilej, Chiriarhul a ținut și un cuvânt de învățătură prin care a pus la sufletul credincioșilor mesajul pericopei evanghelice din Duminica Slăbănogului în care Mântuitorul arată legătura dintre păcat și boală, precum și urmările ignorării bolilor sufletești care desfigurează în timp chipul și sufletul bolnavului.

În încheiere, Ierarhul a vizitat casa parohială și a purtat discuții cu credincioșii parohiei Pătaș. În seara aceleiași zile, Preasfinția Sa a vizitat parohia Prigor din Protopopiatul Băile Herculane, biserica și casa parohială, purtând discuții cu preotul paroh și cu credincioșii din Prigor.

Comentarii Facebook


Știri recente