Preasfințitul Părinte Irineu Bistrițeanul este noul Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:

Astăzi, 19 mai 2011, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au început lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în ședință de lucru în Sala Sinodală din Reședința patriarhală.

După deschiderea lucrărilor, a avut loc ședința Sfântului Sinod pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei, sub președinția Preasfințitului Părinte Mitropolit Andrei al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Dintre cei doi candidați desemnați de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului în consultare cu Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Preasfințitul Părinte Irineu Bistrițeanul în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei cu 29 de voturi din 42 exprimate. Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a obținut 13 voturi.

Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Alba Iuliei va avea loc în Catedrala Reîntregirii din municipiul Alba Iulia în ziua de duminică 5 iunie 2011.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente