În prima zi a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Canonului celui Mare în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația duhovnicească a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care reprezintă una dintre cele mai importante opere despre pocăință ale imnografiei, putând fi cel mai bine descris ca o plângere care ne vorbește despre proporțiile și adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale, căință și nădejde.
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat o sesiune de comunicări științifice
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat sâmbătă o sesiune de comunicări științifice, cuprinsă în proiectul „Academia de Îngriji Paliative”, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut…
Programul slujirii ierarhilor în prima duminică din perioada Triodului: A Vameșului și a Fariseului
În Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, prima duminică a Triodului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte…
FOTO: Parastas pentru Ioan Ianolide la Mănăstirea Cernica (2023)
Ioan Ianolide, mărturisitor din temnițele comuniste, a fost pomenit sâmbătă, 4 februarie, la mormântul său de la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștiului. Evenimentul, organizat de ASCOR București, a început cu slujba parastasului, oficiată de Părintele…
Mitropolitul Andrei i-a vizitat pe beneficiarii Centrului pentru vârstnici „Sf. și Dreptul Simeon” din Bistrița
Mitropolitul Andrei al Clujului i-a vizitat vineri pe beneficiarii Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrita. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrita-Năsăud, unde centrul își desfășoară…
PS Teofil de Iberia: Să nu pretindem nimănui lucruri pe care nu le facem noi mai întâi
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a slujit de sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. În predică, ierarhul a amintit că la slujba praznicului din…