Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Samarinencii la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Atanasie” din Galați

Sfântul Atanasie Patelarie a fost sărbătorit ieri, 2 mai, în Biserica Ortodoxă Română. La Catedrala Arhiepiscopală din Galați manifestările cu prilejul sărbătoririi Sfântului Atanasie au continuat ieri cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu preoți și diaconi din administrația eparhială. De asemenea, tot în această zi, Biserica din municipiul Galați care îl are drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Atanasie, și-a serbat hramul. Preoții și credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie săvârșită în această Biserică au avut bucuria de a primi cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, informează TRINITAS TV.

Cu privire la acest eveniment Preasfințitul Mihail a oferit mai multe detalii: „Am avut bucuria la sărbătoarea Sfântului Atanasie să particip la primul hram al primei parohii care poartă numele ‘Sfântul Atanasie’ din Galați. Am slujit Sfânta Liturghie și am participat la bucuria credincioșilor din această parohie”.

Numeroși credincioși au dorit să fie prezenți ieri la hramul Bisericii. În ultimele două zile mii de credincioși, împreună cu păstorii lor, din toate cele opt Protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos, s-au putut închina la racla cu moaște ale Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului.

Comentarii Facebook


Știri recente