Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a primit titlul de Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a primit astăzi, 3 noiembrie, titlul de Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv, în prezența autorităților locale, a oamenilor de cultură, a preoților și a monahilor din Episcopia Caransebeșului.

„Catedrala ‘Învierea Domnului’ este rodul rugăciunii, a muncii și a coresponsabilității tuturor credincioșilor și clericilor din acest județ. Sărbătoarea Învierii Domnului pentru noi, locuitorii județului Caraș-Severin, reprezintă, o dată cu sfințirea catedralei, și învierea unei eparhii istorice, martirizate în februarie 1949 de regimul comunist ateu. Vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Eparhia noastră, decernarea titlului de ‘Cetățean de onoarea al județului Caraș-Severin’, decernarea titlului ‘Doctor Honoris Causa’ al Universității ‘Eftimie Murgu’ din Reșița au întregit evenimentul de maximă importanță din acest an, târnosirea Catedralei ‘Învierea Domnului’.”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Consiliul Județean a aprobat oferirea distincției pentru Întâistătătorul Episcopiei Caransebeșului înaintea târnosirii noii Catedrale episcopale.

Comentarii Facebook


Știri recente