Preasfințitul Lucian aniversează 5 ani de la instalarea ca Episcop al Caransebeșului

Se împlinesc astăzi, 26 februarie 2011, cinci ani de la instalarea Preasfințitului Părinte Lucian în Scaunul chiriarhal al istoricei Eparhii a Caransebeșului. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a avut bunăvoința să acorde un interviu pentru „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat, în care vorbește despre momentele mai importante ale acestei perioade.

Preasfinția Voastră, au trecut cinci ani de când ați fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc Episcop al Eparhiei Caransebeșului și instalat în această demnitate. Ce gânduri vă încearcă la acest ceas aniversar?

Într-adevăr, s-au împlinit cinci ani de când am preluat responsabilitatea supravegherii din calitatea de Episcop a Eparhiei Caransebeșului. Am încercat să păstrez în inimă emoțiile care m-au încercat când am primit, în ziua întronizării, cârja primului episcop al Caransebeșului, Ioan Popasu, simbolul acestei eparhii. Ziua întronizării unui ierarh reprezintă un reper în viața unei eparhii, dar și în viața chiriarhului care preia această demnitate, ce devine responsabilitate. După ce am slujit peste cinci ani în calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu bucurie m-am altoit în vlăstarul istoric al Eparhiei Caransebeșului și am devenit o mlădiță a Banatului Montan, unde am fost primit cu foarte multă căldură de preoți și credincioși. Am găsit o moștenire importantă și încă de la început m-am simțit dator să îmi dedic toată puterea și priceperea în folosul acestei eparhii.

Ne-ați vorbit despre faptul că ați devenit o mlădiță a acestei eparhii. Întrucât sunteți bănățean de origine, sunt convins că v-ați adaptat repede, însă cum vedeți că a rodit noua mlădiță, după cinci ani?

Ne-am adaptat firesc în aceste locuri. Cu siguranță, faptul că m-am născut în municipiul Arad, am intrat în mănăstire în Eparhia Aradului, apoi am activat mai bine de 10 ani în Arhiepiscopia Timișoarei în calitate de slujitor la Catedrala mitropolitană, stareț al Mănăstirii ‘Izvorul Miron’ – Românești, exarh al mănăstirilor din arhiepiscopie și mai apoi Episcop-vicar, ne-a fost de folos. Cât despre roadele celor cinci ani, pot spune că au rodit din dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Mă bucur în mod deosebit că am slujit în toate parohiile, filiile și mănăstirile eparhiei. Aceasta a reprezentat o prioritate a activității mele, încă de acum cinci ani, în momentul întronizării. Am considerat că este foarte important să mă întâlnesc cu toți preoții și credincioșii în comunitățile lor, să ne rugăm împreună și să ne cunoaștem în tinda bisericii lor, nu doar sub auspiciul activității administrative. Am considerat o prioritate activitatea misionară și am accentuat acest aspect și în discuțiile cu preoții. Cu toate acestea, am fost și suntem conștienți de importanța activității administrative, culturale și filantropice a eparhiei. Ținând seama că avem în eparhie o școală teologică de tradiție, am considerat de bine să îi acordăm o atenție specială, în primul rând prin amenajarea unui nou spațiu în care să își desfășoare activitatea, potrivit cerințelor actuale. Astfel, am mutat într-un sediu nou Seminarul Teologic din Caransebeș, unde cadrele didactice și elevii seminariști beneficiază de săli de cursuri moderne, cămin și cantină nou amenajate și utilate la standardele actuale. Pentru a putea funcționa la nivel central cât mai eficient, am înființat ateliere de croitorie bisericească și de pictură bisericească bizantină, precum și magazine de obiecte bisericești în cuprinsul eparhiei. Ne-am dat silința să ne implicăm și pe tărâm social, iar Dumnezeu ne-a învrednicit până la ora actuală să îmbogățim activitatea socială prin înființarea a opt noi centre de activitate filantropică în eparhie. Ne-au fascinat încă de la instalare trecutul eparhiei și biruințele ei, drept care am promovat istoria eparhiei prin publicarea a șase volume de carte care reliefează acest aspect ce ne reprezintă în această parte a Banatului. Am mărturisit adesea că este datoria ierarhilor, preoților și a credincioșilor care sunt preocupați de trecutul Bisericii Ortodoxe Române să descopere și să întregească istoria cunoscută până acum cu noi adevăruri ridicate din documente, pentru împlinirea și desăvârșirea faptelor și evenimentelor din trecutul Episcopiei Caransebeșului.

Catedrala din Caransebeș

Preasfinția Voastră, roadele sunt bogate și foarte pe scurt ni le-ați mărturisit, însă nu ne-ați vorbit despre o biruință care știm că vă este foarte dragă; și anume, noua catedrală din Caransebeș. Este totuși un simbol și reper al celor cinci ani de arhipăstorire la Caransebeș.

Cu siguranță. Noua catedrală din Caransebeș este într-adevăr o biruință a eparhiei. La scurt timp după întronizare m-am consultat cu toți preoții eparhiei și în proporție de peste 90% ne-au mărturisit că prioritatea administrativă a eparhiei este finalizarea noii catedrale episcopale. Astfel, nu am făcut altceva decât să desăvârșesc dorința înaintașilor noștri, a noastră personală, dar și a preoților eparhiei. Jertfa a fost comună și bucuria, deopotrivă. Este o catedrală monumentală și a devenit un simbol al eparhiei; o catedrală pe care am cerut-o lui Dumnezeu, ne-am rugat și am lucrat fără odihnă pentru a o vedea desăvârșită. Am fost martori la împlinirea unei dorințe de o sută de ani, deoarece am găsit că dorința unei noi catedrale s-a înfiripat în sufletul episcopului Elie Miron Cristea, odată cu instalarea sa la Caransebeș în anul 1910. Evenimentul sfințirii Catedralei episcopale din Caransebeș de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a marcat în mod duhovnicesc acești cinci ani de chiriarhat. Așadar, Catedrala episcopală este și va rămâne un reper veșnic în inima noastră și în cronica eparhiei.

Ne-ați vorbit de biruință. Nu există biruință fără de luptă, fără greutăți și încercări. Ați putea să ne mărturisiți care considerați că au fost încercările cele mai grele ale Preasfinției Voastre în cei cinci ani de arhipăstorire la Caransebeș?

Nu știu dacă pot să vorbesc despre o biruință a celor cinci ani, și aceasta pentru că sunt conștient că lupta este permanentă și continuă. Cea mai grea încercare ce ne copleșește este aceea că poate nu am reușit să facem încă tot ce ne-am propus. De asemenea, încercările au fost reprezentate și de anumite măsuri disciplinare pe care am fost nevoit să le aplic în cadrul eparhiei. Am considerat mereu că abaterile preoților, pe care a trebuit să le sancționez potrivit prevederilor statutare și rânduielii bisericești, au fost și eșecul nostru ca episcop, dacă vreți. Nici un părinte nu este mulțumit când este nevoit să își mustre fiul, și aceasta pentru că mustrarea este spre îndreptare, iar nu spre pieire. Cred că acestea sunt cele mai mari încercări, care sunt deasupra greutăților administrative, financiare și altele.

Cu toate acestea, care sunt perpectivele slujirii Preasfinției Voastre în această eparhie?

Ne dorim în mod deosebit să intensificăm lucrarea misionară și filantropică. Suntem foarte aproape de a obține două frecvențe pe care să se asculte Radio Trinitas și în nordul eparhiei. Dorim să ne implicăm mai mult alături de toți factorii pe care i-am responsabilizat în acest sens în misiunea de promovare a cotidianului ‘Ziarul Lumina’ al Patriarhiei Române. Încurajăm responsabilii și dorim ca ‘Ediția de Banat’ a cotidianului să ajungă în cât mai multe case și suflete. Ne dorim deopotrivă să finalizăm proiectele sociale aflate în curs de organizare, să pornim noi proiecte și să ne angajăm în alte proiecte europene de natură patrimonială și filantropică. De curând, eparhia noastră, în parteneriate cu alte eparhii, a lansat două proiecte europene la care s-a muncit susținut și se muncește pe mai departe. Dorim deopotrivă ca prin parteneriatele existente și prin parteneriatele noi să ajutăm cât mai mulți semeni. Suntem adepții lucrărilor în parteneriate și nu în izolare față de factorii societății care pot face alături de Biserică lucruri frumoase. Nu dorim, de altfel, să precupețim nici un efort de a fi în mijlocul credincioșilor și de a sprijini preoții și călugării harnici, jertfitori, rugători și gospodari. Acestea sunt câteva din perspectivele imediate ale slujirii noastre și ale Eparhiei Caransebeșului deopotrivă.

Comuniune cu toți credincioșii

În încheiere, ce ați dori să transmiteți păstoriților din Eparhia Caransebeșului, la acest ceas aniversar?

În primul rând, aș dori să le mulțumesc în mod cu totul deosebit preoților și călugărilor, pentru că întotdeauna au ascultat chemarea noastră și au primit sfaturile pe care părintește și frățește le-am împărtășit. Ne dorim să păstrăm comuniunea și dragostea cu toți clericii și credincioșii noștri, să fim pe mai departe o mare familie și să ne ferim de izolare. În acești cinci ani am fost foarte bine primiți în toate parohiile, cu multă dragoste și dor și pentru aceasta sunt dator să le fiu recunoscător preoților și credincioșilor. Ne-au fost cu toții alături în momente grele, dar și la momente de bucurie și de aceea am ținut ca toți preoții eparhiei să participe la sfințirea catedralei și la agapa frățească organizată cu acest prilej. Totodată, aș vrea să îi asigur pe toți că îi păstrez în rugăciune și în cuget mereu și nădăjduiesc că și pe mai departe ne vor purta deopotrivă în rugăciune. Nu mai puțin îi îndemn pe preoți, ca de fiecare dată, să își facă slujba deplin, iar pe credincioși, să asculte glasul păstorilor și să îi urmeze.

Comentarii Facebook


Știri recente